În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată astăzi, Miron Mitrea, şeful de campanie al PSD, a precizat că introducerea votului uninominal pentru preşedinţii de consilii judeţene s-a dovedit a fi un succes atât pentru social-democraţi, cât şi pentru România. Sursa: Codrin Prisecaru "PSD şi-a atins toţi indicatorii propuşi la ceste alegeri locale. Acest lucru a fost posibil pentru că am reuşit să intrăm într-o comunicare mult mai bună decât în ultimii ani cu propriul electorat", consideră Miron Mitrea. Mai mult, social-democratul a declarat că, începând de azi, PSD a intrat în campania pentru alegerile din toamnă. "PSD a redevenit primul partid politic din România, iar înlocuirea dreptei la putere trebuie să devină o realitate", a adăugat el. În ceea ce priveşte înţelegerea dintre PD-L şi PNG la Consiliul General al Capitalei, Mitrea a spus că în jurul primarului independent se putea constitui o majoritate largă, însă PD-L încearcă să perpetueze lucruri pe care le-a criticat în trecut, precum blocarea proiectelor edilului şef. "Cred că este o greşeală politică, dar oamenii renunţă cu greu la obiceiurile proaste", a spus liderul PSD.
CITIŢI ŞI "Blaga nu vrea să fie viceprimarul lui Oprescu"!
Oprescu: „Nu plec să mă fac preşedinte“
PSD a învins PDL în al doilea tur de scrutin
Iliescu despre Băsescu: „Îl bag în mă-sa!“
Videanu: "Îmi asum eşecul din capitală alături de Blaga"
(13:31)