- Cultural - nr. 117 / 17 Iunie, 2008
Asterisc INALTAREA LA CERURI
In anii saptezeci, sub influenta lui Giovanni Papini, a romanului sau "Un om sfarsit" ("Un uomo finito"), am facut un gest, copilaresc, fireste, plecand de la mottoul cartii ("Aici e ingropat un om care nu a putut sa devina Dumnezeu"). Am scris pe o foaie de hartie textul "De aici s-a inaltat la ceruri un om care nu a putut sa devina Dumnezeu", am impaturit hartia si am urcat in turnul bisericii evanghelice din Bistrita, punand, intre doua grinzi, acel mesaj al meu, semnat. Am povestit aceasta nastrusnicie a copilariei mele intr-un interviu TV realizat de Melania Cuc, in timp ce admiram amandoi frumusetea turnului care ne-a marcat timpul trecerii prin Bistrita. Spuneam atunci ca sunt tentat sa incerc sa gasesc acel biletel, pe care nici nu ma gandeam cui i-l adresez. Oricum, nu ma gandeam sa ia cineva in serios mesajul meu, desi speram ca-l va gasi, cineva, candva. Acum mesajul meu e praf si pulbere. S-a inaltat la ceruri, intr-o nedreapta mistuitoare ardere. Cu ani in urma, la Skopie, Macedonia, am vazut ceasul garii din oras, incremenit la clipa unui devastator cutremur. Ceasul Turnului Bisericii evanghelice bistritene a incremenit si el, oprind timpul in loc. Pentru mine e inexplicabil cum s-a putut produce dezastrul, in inima orasului, fara ca el sa poata fi potolit inainte de a parjoli atat de mult, inainte de a pune in pericol atat de grav o buna parte a acestui edificiu. Se vor gasi sau nu vinovati, oricum insa nu vom putea aduce inapoi ceea ce s-a pierdut. Probabil ca se vor gasi bani, din tara si de la sasii plecati din tara, si biserica isi va recapata forma de altadata. Nimeni nu-i va putea da insa stralucirea pe care i-a dat-o timpul caruia i-a vegheat mersul, istoria sa. Ceea ce s-a intamplat cu biserica din Bistrita ar trebui sa dea insa multora de gandit,
