Asistam la o dezbatere confuza pe marginea sta­tu­tu­lui religiei in scoli, in care argumentele favorabile invo­ca­te sunt neatent creionate, iar cele impotriva sunt necon­vin­­gatoare sau formulate pe baza unei agende ascunse. Discutia reprezinta de fapt prelungirea celei deschise in 2006 in legatura cu prezenta icoanelor in salile de clasa. Dupa decizia discutabila a CNCD, au urmat inter­mi­na­bi­le actiuni in justitie care nu s-au finalizat nici in prezent. Ministerul Educatiei a promis ca va redacta un proiect de lege care sa reglementeze aceasta problema, ceea ce a ramas o promisiune neonorata. Un asemenea pro­iect nu este atat de necesar, ar fi bine sa se ofere mai mul­ta importanta deciziilor puterii judecatoresti, dupa un mo­del de altfel consacrat in Europa. In Germania, Curtea Constitutionala a dezbatut problema simbolurilor reli­gioase in scoli, iar Legislativul nu a dorit sa trans­for­me concluziile acestei instante intr-un act normativ. Intr-o tara, precum Romania, marcata de un normativism ex­ce­siv, intentia doar declarata a Ministerului Educatiei nu sur­prinde. A urmat discutia legata de proiectele de legi ale edu­ca­tiei. O dezbatere care a debutat neinspirat anul trecut. In loc sa se creeze un comitet interministerial, din care sa faca parte si reprezentanti ai statului care gestio­nea­za relatia cu cultele si, de asemenea, reprezentantii cul­telor recunoscute si ai asociatiilor religioase - in defi­ni­tiv, cei vizati de un asemenea proiect -, Ministerul Edu­catiei a preferat sa centreze, initial, dezbaterea pu­bli­ca pe discutii cu sindicalistii din educatie. S-a crezut, pro­babil, ca in acest fel se poate recupera o lunga pe­ri­oa­da de timp in care vocea sindicatelor din acest do­me­niu se facea auzita doar cu ocazia grevelor, dupa ce de­ci­zia ministeriala era deja luata. Cu tot respectul datorat partenerilor sociali, sindicatele nu pot exprima