Partidul Democrat Liberal, aflat inca in cautarea identitatii sale de centru-dreapta, trebuie sa inteleaga foarte repede ca principala calitate a dreptei este ca are in centrul preocuparilor sale individul concret, cu nevoile si aspiratiile sale, nu concepte abstracte despre societate si despre binele comun. Dreapta opereaza cu fapte, cu realitati verificabile empiric, nu incearca sa impuna "modele" politice si sociale preconcepute si, mai ales, isi interzice metodic sa isi ia dorintele drept realitate.

Daca adecvarea la fapte trebuie sa fie unul din principiile dreptei, atunci esecul PD-L la alegerile locale de la Bucuresti ar trebui sa reprezinte o aterizare fortata. Pentru a ramane pe terenul ferm al faptelor, trebuie abandonate insa, cateva mituri care au acoperit privirile liderilor si comentatorilor care se revendica de centru-dreapta.

Primul mit este ca Bucurestiul reprezinta fieful traditional al dreptei. In 2000, dupa doua mandate consecutive ale Conventiei Democrate, PDSR, viitorul PSD a obtinut tot ce se putea in Bucuresti cu exceptia Primariei Generale, unde a castigat Traian Basescu, care reprezenta PD. Or, la vremea respectiva PD era o ramura a stangii de sorginte fesenista. Este adevarat, PD-L a obtinut aproape 37% din votul politic, ceea ce este excelent, dar aceasta simpatie a bucurestenilor nu a fost suficienta pentru a-i asigura lui Blaga victoria, semn ca optiunile ideologice au o importanta limitata. Au contat candidatii individuali si relatiile extrem de complexe pe care acestia le au cu alegatorii. Decizia liderilor PD-L de a avansa candidatura lui Blaga, in ciuda faptului ca acesta era plasat in sondajele preelectorale in urma lui Negoita si a lui Videanu, demonstreaza ca stampila partidului nu ajunge.

Al doilea mit care trebuie abandonat imediat este cel al competentei politice a alegatorilor bucuresteni. Daca