Pentru prima dată în existenţa sa, activitatea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ Constanţa este în pericol să fie paralizată.
Peste 200 de salariaţi, dintre cei 270, au intrat ieri în grevă japoneză şi ameninţă cu întreruperea lucrului dacă nu li se dublează salariile. Liderul sindical Emanoil Roiu spune că, deocamdată, se lucrează cu banderole albe legate la braţ, dar, dacă revendicările salariale nu le vor fi satisfăcute, se va ajunge la grevă generală.
Sindicaliştii susţin că salariul mediu la „Mihail Kogălniceanu“ este între 700 şi 900 lei, cel mai mic pe ramura transporturi aeroportuare. Proiectul lor de salarizare, prin care cer lefuri mai mari cu peste 80%, este pe masa ministrului transporturilor încă din luna decembrie 2007. „Atât ministrul Ludovic Orban, cât şi secretarul de stat Antonel Tănase, care a promis să vină la «Mihail Kogălniceanu», ne-au ignorat total“, a declarat Emanoil Roiu. Salariaţii cer şi coeficient de ierarhizare pe nivel de ramură, dar şi sporuri la nivel de unitate.
Negocierile nu-i afecteazăpe americani
„Sindicatul cere un salariu mediu de 2.600 lei, lucru imposibil pentru bugetul nostru“, spune directorul aeroportului, Titus Cazacu. În luna martie, conducerea le-a propus o creştere a salariului mediu până la 1.400 de lei, de la 1 aprilie, şi 1.730 lei, de la 1 octombrie, dar propunerea a fost respinsă. Astăzi are loc o nouă rundă de negocieri. „Să sperăm că se va rezolva pe cale amiabilă şi nu se va ajunge la paralizarea activităţii pe aeroport acum în plină vară“, spune viceliderul sindical Gheorghe Boldea.
Directorul general este optimist şi speră ca salariaţii să înţeleagă că nu există altă ofertă. Numărul călătorilor va creşte pe aeroportul constănţean, de săptămâna viitoare, când Carpatair anunţă curse zilnice spre şi dinspre vestul Europei. Singurii