A treia oara a fost cu noroc si iata ca Sorin Oprescu se va instala la primarie. Mai mult, rezultatul de duminica este si o victorie zdrobitoare impotriva acelei aripi din partid care s-a opus din rasputeri si cu succes candidaturii sale din partea PSD.

Ce-i drept, fara ajutorul acesteia doctorul nu ar fi castigat pentru ca nu ar fi fost o victima, asa ca ar avea acum motive sa le multumeasca fostilor sai adversari din partid. Ma indoiesc insa ca o va face.

Dupa cum ma indoiesc ca, de fapt, Sorin Oprescu si-a dorit sa fie cu adevarat sa fie primar general. Cred ca alta e pohta ce-o pohteste cu adevarat, iar acest succes este un pas important catre satisfacerea ei.

Primaria, misiune grea

Sorin Oprescu a ajuns primar cu un program nul, facut pe genunchi, confundand Plumbuita cu Lacul Morii si gandind o autostrada suspendata paralela cu inelul median al orasului. Sa ne fereasca Dumnezeu sa incerce sa-si aplice planurile atatea cate le are!

Din fericire este putin probabil sa o faca. Si cand a fost viceprimar, si cand a condus organizatia PSD, doctorul a dovedit ca nu se omoara cu munca si nici nu-si bate prea mult capul. De ambele pozitii s-a plictisit destul de repede si le-a abandonat.

Probabil ca si acum va lasa administrarea Bucurestiului, treaba extrem de grea, pe seama primarilor de sector, a viceprimarilor si a sefilor de directii din primarie. Pentru Bucuresti acesta ar fi, de altfel, cel mai bun lucru.

In ipoteza ca totusi il va apuca brusc un neasteptat dor de munca si-l va lovi o competenta nebanuita, Sorin Oprescu va descoperi ca legislatia haotica si ilogica care fractureaza multiplu orice act decizional a transformat guvernarea capitalei intr-o misiune imposibila pentru primarul general.

Sa ne gandim apoi ca primaria este o institutie plina cu functionari, fidel