Spania - Grecia
Stadion „Wals-Siezenheim“, Salzburg, astăzi, ora 21.45.
Formaţii probabile:
Spania: Casillas - Ramos, Puyol, Marchena, Capdevila - Iniesta, Xavi, Xabi Alonso, Fabregas - Villa, Torres. Antrenor: Luis Aragones.
Grecia: Nikopolidis - Seitaridis, Dellas, Kyrgiakos, Torosidis - Giannakopoulos, Basinas, Karagounis, Katsouranis - Charisteas, Gekas. Antrenor: Otto Rehhagel.
Vor arbitra: Howard Webb - Darren Cann, Michael Mullarkey (toţi din Anglia).
Pe „Wals-Siezenheim“ din Salzburg se va juca în această seară un meci fără miză. Spania, deja calificată după primele două meciuri câştigate din Grupa D, se gândeşte acum doar la adversara din sferturile de finală. La polul opus se situează Grecia, campioana europeană din 2004, care s-a făcut de râs la Euro 2008, nereuşind să obţină nici un punct din partidele cu Suedia şi Rusia. Aşa cum era normal, selecţionerul ibericilor, Luis Aragones, va folosi o formaţie alcătuită mai mult din rezerve la meciul cu elenii. „Mă gândesc chiar să schimb toată echipa. Vreau să le dau şansa jucătorilor care nu au evoluat până acum să demonstreze că au valoare. Toţi merită să joace. Fiecare dintre ei poate la un moment dat să fie util“, a declarat tehnicianul spaniol.
Selecţionerul Greciei, Otto Rehhagel, proaspăt reconfirmat în funcţie, a declarat că-şi doreşte ca elevii săi să câştige partida cu Spania, chiar dacă victoria ar fi inutilă: „Nu cred că puteam face mai mult la acest Campionat European. Miracolele apar doar o dată la treizeci de ani. Este inutil să ne ascundem în spatele unor declaraţii false. Ştiam de la început că suntem într-o grupă de fier. Acum nu ne rămâne decât să câştigăm meciul cu Spania pentru a ne întoarce acasă cu fruntea sus“.
În precedentele nouă partide disputate între cele două reprezentative, Spania s-a impus de şase ori, iar două partide s-au încheiat la