Omul meciului.
Atacantul croat Ivan Klasnic , revenit dupa un transplant de rinichi, a fost desemnat de UEFA jucatorul meciului Polonia - Croatia, scor 0-1. Golul inscris de Klasnic in minutul 53 al partidei de pe Worthersee Stadion a permis echipei lui Slaven Bilic, care a evoluat fara o mare parte dintre titulari, sa obtina cea de-a treia victorie din tot atatea meciuri in Grupa B. "Atacantul lui Werder Bremen a dat dovada de o mare forta de caracter si a reprezentat o adevarata otrava pentru polonezi in cele 74 de minute pe care le-a jucat", scrie site-ul UEFA.
(M.C.)
In forma maxima.
Selectionerul Croatiei, Slaven Bilic , crede ca echipa sa poate invinge in acest moment pe oricine la Euro-2008. "Nu suntem primii care castiga toate meciurile din grupa, dar nici nu sunt multe echipe care au reusit aceasta performanta. Suntem la un meci de semifinale, dar partida cu Turcia va fi dificila. Insa, indiferent ce se va intampla, noi suntem o echipa mare. Cu putina sansa, pe care cred ca o meritam, putem invinge orice adversar", crede antrenorul croat.
(M.C.)
Polonezii au dezamagit.
Selectionerul Poloniei, Leo Beenhakker , a recunoscut ca formatia sa a avut o evolutie mediocra la Euro si crede ca echipa Croatiei este principalul outsider la castigarea competitiei. "Suntem foarte dezamagiti. Am venit aici cu multe ambitii, legitime dupa ceea ce am aratat in preliminarii. Mai multi jucatori importanti nu au fost in cea mai buna forma. Nu este niciun secret, fotbalisti ca Smolarek, Lewandowski, Krzynowek pot mult mai mult decat au aratat. Se mai intampla, nu ii blamez. Nu ne-am ridicat la nivelul competitiei", a spus tehnicianul olandez.
(M.C.)