Începînd din 21 iunie, în opt oraşe din România începe Sărbătoarea Muzicii/ Fete de la Musique.
Începînd din 21 iunie, în opt oraşe din România începe Sărbătoarea Muzicii/ Fete de la Musique.
Aproximativ 30 de DJ francezi vor mixa simultan alături de cei autohtoni în Iaşi, Braşov, Cluj, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Timişoara şi Bucureşti. Evenimentele vor avea loc atît în spaţii neconvenţionale, cît şi în cele obişnuite. "Sărbătoarea Muzicii a demarat în Franţa în 1981 şi s-a extins apoi pe plan internaţional. Cu ocazia acestei sărăbători, străzile, cafenelele, bisericile sînt inundate de muzică", a explicat Didier Montagné, directorul adjunct al Institutului Francez din Bucureşti, conceptul evenimentului. Potrivit organizatorilor, în mai puţin de 15 ani, sărbătoarea a cuprins mai bine de o sută de ţări de pe cinci continente, printre care Eleveţia, SUA, Brazilia, Indonezia, Australia, Spania, Germania, India, Italia, Portugalia, Grecia, Olanda, Canada, Nepal, Columbia etc. În România, prima ediţie a Sărbătorii Muzicii a avut loc în 2002. Anul trecut, aproximativ 40.000 de oameni au participat la manifestările incluse în eveniment.
Începînd din 21 iunie, în opt oraşe din România începe Sărbătoarea Muzicii/ Fete de la Musique.
Începînd din 21 iunie, în opt oraşe din România începe Sărbătoarea Muzicii/ Fete de la Musique.
Aproximativ 30 de DJ francezi vor mixa simultan alături de cei autohtoni în Iaşi, Braşov, Cluj, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Timişoara şi Bucureşti. Evenimentele vor avea loc atît în spaţii neconvenţionale, cît şi în cele obişnuite. "Sărbătoarea Muzicii a demarat în Franţa în 1981 şi s-a extins apoi pe plan internaţional. Cu ocazia acestei sărăbători, străzile, cafenelele, bisericile sînt inundate de muzică", a explicat Didier Montagné, directorul adjunct al Institutului Francez din Buc