Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul subprefect Leonte a castigat un duel cu Prefectura

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 18 iunie 2008 ·

Tudor Leonte • Fostul subprefect Tudor Leonte a castigat in instanta un proces cu Prefectura • Nu este vorba insa de procesul intentat de Leonte dupa ce a fost pensionat fortat, ci de un dosar de fond funciar

Unul din dosarele aflate saptamana aceasta pe masa Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF) a dat cateva batai de cap membrilor comisiei. Astfel, acesta continea o cerere de retrocedare pentru o suprafata de 5,6 hectare teren aflat pe Statiunea Vitivinicola din zona Copou. "Todi Rodica a obtinut prin instanta 5,6 hectare, aflate pe teritoriul Statiunii Vitivinicola Copou, pe anexa 29", a spus subprefectul Vasile Etcu, secretarul CJFF. Desi initial membrii CJFF au respins cererea petentului, respectiv Rodica Todi, avocatul acesteia, fostul subprefect al judetului, Tudor Leonte, a precizat ca instanta a decis sa-i acorde castig de cauza clientei sale.

"Persoanei respective i s-a constituit dreptul de proprietate. Ea a fost actionar la Statiune, iar acum si-a cerut dreptul de proprietate. Cei de la Comisia Judeteana de Fond Funciar au respins dosarul, dar noi am castigat apoi in instanta", a spus Tudor Leonte.

Fostul subprefect Leonte a fost pensionat fortat printr-o hotarare de Guvern inca de anul trecut. Tudor Leonte, care a atacat hotararea in instanta, se afla si acum in proces cu Prefectura ieseana. In alta ordine de idei, subprefectul Vasile Etcu a mai adaugat ca membrii Comisiei au mai validat o cerere ce viza cateva zeci de hectare de padure aflate pe raza altor localitati. "Am validat o hotarare judecatoreasca de 35 hectare pe fond forestier aflate pe raza comunei Bivolari, dar cei de la Directia Silvica nu sunt de acord, si au deschis proces in instanta. Am mai retrocedat si alte suprafete de padure la Tomesti si la Popesti", a mai spus subprefectul Vasile Etcu. Totodata, pe masa comisiei s-au mai aflat si 80

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 21 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°