Este ceva asemănător între situaţia PSD după alegerile locale din 2004 şi situaţia PD-L după alegerile locale din 2008. Până la un punct, când încep adevăratele deosebiri. Un fel de paralele inegale, deşi expresia este profund eronată: cum adică paralele inegale când, de fapt, ele sunt egale, dar situate în planuri diferite? De aceea, federaţia internaţională de gimnastică recomandă să se folosească expresia paralele, pur şi simplu.

După alegerile locale din 2004, deşi obţinuse peste 50% din primari, PSD a fost perceput ca înfrânt de o Alianţă care abia făcuse 30%. Cheia pentru această percepţie negativă o dau trei nume: Geoană, Rus şi Hrebenciuc. Geoană pierduse în primul tur la Traian Băsescu, Rus pierduse în turul al doilea la Emil Boc, iar Hrebenciuc pierduse la Bacău fără drept de apel cu prietenul „Doru“ Sechelariu, pe care îl anunţase drept câştigător din primul tur. Presa a elaborat şi transmis imaginea unui partid-stat în declin, iar publicul a reacţionat prompt, trimiţând Alianţa D.A. peste PSD pentru prima dată după şase ani.

După alegerile locale din 2008, PD-L este în aceeaşi situaţie. Deşi au cel mai bun scor din istorie, fiind la egalitate aproape perfectă cu social-democraţii, pedeliştii sunt percepuţi ca marii înfrânţi ai acestui scrutin. Motivul este simplu – Vasile Blaga, un tehnocrat greoi şi fără pic de umor, un fel de Ciorbea mai bondoc, a pierdut Primăria Bucureştilor în faţa spumosului Sorin Oprescu, demisionar din PSD. Prefer să-l denumesc „demisionar“ decât să folosesc termenul de „independent“, că nu prea am văzut om de succes în politica europeană care să fie cu adevărat independent. Adică, autodeterminat. În politica europeană, dacă eşti autodeterminat, ajungi ca Transnistria: nu te recunoaşte nimeni.

Până aici paralelele sunt egale şi pe acelaşi plan. De aici încolo începe însă diferenţa. În 2004, preşedintele ţării era