În timp ce în Franţa salariaţii de rând deţin 80% din acţiunile acordate ca bonus, la noi acest beneficiu este doar apanajul managerilor Acordarea de acţiuni reprezintă una dintre
În timp ce în Franţa salariaţii de rând deţin 80% din acţiunile acordate ca bonus, la noi acest beneficiu este doar apanajul managerilor
Acordarea de acţiuni reprezintă una dintre principalele metode folosite de companiile multinaţionale pentru a-şi răsplăti angajaţii care au obţinut în timp rezultate bune.
La nivel european, ţările cu tradiţie în domeniu sunt Marea Britanie şi Franţa, unde 65% şi respectiv 70% din companiile prezente au acordat acţiuni angajaţilor.
Mai mult decât atât, grija de a lansa proiecte pentru implicarea angajaţilor în acţionariat este evidentă în aceste două ţări. La nivelul anului 2006/2007, 34% din firmele prezente în Franţa şi 42% din cele din Marea Britanie au lansat oferte în acest sens.
La nivel european, România se află pe penultimul loc din punctul de vedere al participării angajaţilor la capitalul unei companii, cu un procent de 0,2%. Spre comparaţie, în Franţa angajaţii deţin 4,03% din capitalul companiilor existente.
Oana Botolan, country manager al companiei de recrutare Consulteam, spune că acţiunile fac parte din pachetul de beneficii pe termen lung, pachet pe care companiile îl oferă în mod special nivelului de management.
"Astfel, din totalul companiilor participante la Studiul Salarial Mercer 2007, doar 26% oferă astfel de beneficii. În ţări precum Polonia, Ungaria sau Turcia, acest procent este mai ridicat", a precizat, pentru "Adevărul", Botolan. Situaţia din ţara noastră este caracteristică pentru majoritatea noilor state membre ale Uniunii Europene, media fiind de 1,6%, în comparaţie cu 2,35% media înregistrată la nivelul ţărilor europene.
Potrivit unui studiu realizat de European Federati