Am auzit, candva, un banc bun. Un afacerist batran era pe moarte. Asa ca si-a convocat fiii si nepotii ca sa le impartaseasca secretul succesului. Erau toti numai ochi si urechi. Reteta e simpla, le-a spus batranul; straduiti-va sa cumparati ieftin si sa vindeti scump. .. Asta si fac, de sapte ani incoace, speculantii de pe piata imobiliara: cumpara ieftin si vand scump. Succesul fiindu-le garantat. Dar sunt ei oare, cu totii, speculanti adevarati?
Cateva precizari. As nota, in primul rand, ca ar fi nedrept sa-i hulim pe speculanti. Pentru ca ei - dar aici ii am in vedere numai pe adevaratii profesionisti ai riscului, nu si pe cei parati - au un rol bine determinat in piata: forteaza miscarea rapida a valorilor. Ei, fara incetare, vand pentru a recumpara si cumpara pentru a revinde, alungand somnul banilor, al actiunilor, al obligatiunilor, al tuturor bunurilor comercializabile.
Judecata la rece, fara ranchiuna, speculatia este un rau necesar. Un fel de medicament. Sau un anticorp, mai degraba, pe care il fabrica piata pentru a se proteja impotriva somnolentei marfurilor. Pe piata, numai miscarea aduce bogatie. Pe o piata vie, cine are disponibilitati nu-si permite sa le tina in "sala de asteptare", in speranta ca va veni o conjunctura favorabila. Daca adeptii asteptarii (care au cumparat ieftin si vor sa vanda scump) ar dispune de ragazul necesar... stagnarea ar face ravagii. Marfurile s-ar aduna in stocuri, titlurile de valoare si-ar pierde vitalitatea, banii s-ar deprecia.
As mai nota, apoi, ca ar fi bine sa ne dezobisnuim sa intelegem specula intr-un mod simplist, ca pe o simpla "vanzare cu suprapret", cum am invatat noi. Cum, de fapt, a invatat intreaga noastra societate la scoala sau la cursurile de pregatire politica. La urma-urmei, ce inseamna "suprapret"? Daca un vanzator cere pe marfa lui o anumita suma si i se plateste, suma respectiva
