Căpitanul grupării gorjene s-a dovedit cel mai bine pregătit dintre elevii lui Eugen Neagoe la testele fizice susţinute ieri, el fiind urmat de Orac şi Enescu.
Staff-ul tehnic al echipei Pandurii a verificat capacitatea de efort şi gradul de pregătire al jucătorilor, ultimul test fiind epuizant pentru fotbaliştii gorjeni. Aceştia au fost obligaţi să alerge între două repere aflate la o distanţă de douăzeci de metri, într-un ritm crescător, dictat de un semnal sonor. Preparatorul fizic al oltenilor, Marius Dima, a împărţit lotul în două grupe, prima fiind formată din Rus, Vancea, Păcurar, Jaime, Chibulcutean, Rusu, Stângă, Cardoso, Nalaţi, Popete, Karcev şi Mândrean. Primul care a cedat a fost macedoneanul Nicola Karcev, aflat în probe la Pandurii, în timp ce Stângă s-a dovedit cel mai rezistent, fiind singurul care a atins pragul de 17 minute. „Stângă aleargă cât Nicoliţă“, a concluzionat Neagoe, căpitanul fiind aplaudat de colegii săi la finalul „maratonului“.
Din grupa a doua au făcut parte Tilincă, M. Voicu, Adi Popescu, Dedu, Enescu, Grecu, Stromajer, Orac, Piţurcă, Vidakovic, israelianul Edo şi Vasilache. Ex-bistriţeanul Tilincă a cedat după 12 minute şi 38 de secunde, iar Orac a alergat cel mai mult, 16 minute şi 34 de secunde, urmat de Enescu, care a avut cu 14 secunde mai puţin.
Eugen Neagoe s-a declarat mulţumit de felul în care s-au comportat elevii săi la testele fizice, acesta fiind un criteriu important la definitivarea lotului. „Sunt destul de bine pregătiţi, vin după patru zile de antrenamente. Sperăm ca la ora meciului cu Dinamo toţi jucătorii să fie apţi din punct de vedere fizic. Nu ştiu dacă Liviu Mihai va putea intra în primele etape, dar sperăm ca în această perioadă de pregătire să nu avem parte de necazuri. Ştiam că Stângă are capacitate foarte mare de efort, mă aşteptam şi la Orac să alerge mult. Întotdeauna aştept însă m