Liderii europeni se reunesc, astazi si maine, la Bruxelles, in cadrul unei reuniuni care are ca principal obiectiv dezbaterea viitorului Constitutiei comunitare, dupa ce Tratatul de la Lisabona a fost respins prin referendum de catre cetatenii irlandezi. Se asteapta ca cei prezenti sa ajunga la un acord cu privire la continuarea ratificarii documentulului. Intr-un discurs sustinut inainte de summit, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat ca votul impotriva reformelor nu ar trebui sa fie un pretext pentru o lipsa generala de actiune.
La lucrari va participa si presedintele Traian Basescu.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este impactul cresterii semnificative a preturilor la produsele alimentare si combustibili, la nivelul tarilor membre, dar si la nivel modial.
Energia, schimbarile climatice, cooperarea in domeniul migratiei, evolutiile politice din Balcanii de Vest - sunt alte subiecte care urmeaza sa fie dezbatute la aceste lucrari. Liderii europeni se reunesc, astazi si maine, la Bruxelles, in cadrul unei reuniuni care are ca principal obiectiv dezbaterea viitorului Constitutiei comunitare, dupa ce Tratatul de la Lisabona a fost respins prin referendum de catre cetatenii irlandezi. Se asteapta ca cei prezenti sa ajunga la un acord cu privire la continuarea ratificarii documentulului. Intr-un discurs sustinut inainte de summit, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat ca votul impotriva reformelor nu ar trebui sa fie un pretext pentru o lipsa generala de actiune.
La lucrari va participa si presedintele Traian Basescu.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este impactul cresterii semnificative a preturilor la produsele alimentare si combustibili, la nivelul tarilor membre, dar si la nivel modial.
Energia, schimbarile climatice, cooperarea in dome