Între scurtmetrajele româneşti proiectate la abia terminatul TIFF, de un haz „moldovenesc“ s-a dovedit a fi (Plictis şi) inspiraţie al basarabeanului Jgor Cobileanski. Umorul sec şi negru al acestui filmuleţ, care amendează apucături la fel de prezente pe ambele maluri ale Prutului, pare să-l intereseze şi să-l prindă pe Cobileanski – drept dovadă, primul său lungmetraj, proiectat în premieră la Cluj: Tache. Mara Nicolescu, fosta parteneră a lui Mircea Diaconu din Filantropica, revine în Tache, în calitate de actriţă în rol secundar, semnînd şi scenariul acestei comedii burleşti, care, în ciuda şarjei, evită, din fericire, trivialul. Tache nu e o capodoperă, dar e unul dintre acele filme „cerute“ de critica de specialitate – şi mai ales de public – şi care ar reprezenta „clasa de mijloc“ a producţiilor noastre cinematografice, peliculă nici genială, nici proastă, care să amuze, să destindă, fără să ţină lecţii de morală şi fără să ne arate cu degetul în ce rahat ne aflăm. O comedie „cinstită“, nici „nebună“, nici „ieftină“, mostră de entertaiment cu ceva înţepături satirice la adresa apucăturilor noastre atît de omeneşti. În rolul principal, cel al unui gropar la vîrsta a treia care-şi urmăreşte „visul“ unor funeralii nemaivăzute, drept compensaţie a unei vieţi lipsite de mari satisfacţii – un actor-fetiş al cineaştilor de ieri şi de azi, probabil pentru că întruchipează cel mai bine, cel mai firesc, „omul obişnuit“: Mircea Diaconu. (Apropo de actori-fetiş, figura omniprezentă în filmele de lung şi de scurtmetraj din ultimii doi ani, inclusiv în spoturile de promovare a TIFF-ului, este aceea a lui Gabriel Spahiu, probabil pentru expresivitatea figurii sale şi pentru aceeaşi calitate de a reprezenta „omul de lîngă noi“.) Un Mircea Diaconu jucînd, probabil pentru prima oară, un personaj (aproape) de vîrsta lui, mai sec ca niciodată, cu un soi de absenţă „din rol