Echipa României se întoarce de la Euro 2008 cu două egaluri. Nu pot fi uitate însă şansele irosite cu Italia şi Olanda, formaţie care a jucat contra noastră relaxată, cu rezervele.
Ce începe rău se termină şi mai rău, spunea celebrul Murphy. Ziua meciului cu Olanda nu debutase deloc încurajator. Spre deosebire de meciurile cu Franţa şi Italia, jucate la Zürich, de data aceasta fanii adversarilor câştigaseră clar meciul încă de la încălzire. Străzile din Berna băteau clar în portocaliu, ici, colo mai răsărea câte un mănunchi de tricouri galbene.
Ne-au copleşit la galerie
Pe stadion, raportul a fost de 4 la 1 pentru olandezi. 30.777 de spectatori au fost prezenţi la meci, după cum au anunţat statisticienii UEFA încă din timpul jocului. Dintre aceştia, vreo 6.000 să fi fost români. Restul, avalanşă portocalie. Olanda, cu o echipă în care năvăliseră rezervele, ne-a invitat să atacăm la început. Probabil să vadă de ce suntem în stare. Şi s-a văzut: nu mare lucru. Marius Niculae a pâlpâit: un şut în debutul meciului, dar a cam fost singura apariţie a atât de lăudatului atacant al lui Iverness. Se vede treaba că una e să joci în prima ligă scoţiană, cu Dundee ori Motherwell, şi cu totul altceva la un Campionat European.
La ciupeală
Victor Piţurcă a pregătit meciul ca şi cum s-ar fi aşteptat ca Franţa şi Italia să termine la egalitate, astfel încât să ne putem califica dacă izbuteam un punct sau, şi mai şi, dacă am fi pierdut la limită. N-a mers. Italia a bătut clar şi ne-a dat socotelile peste cap. De altfel, la conferinţa de presă de după meci, selecţionerul a şi acuzat blocajul psihic al tricolorilor, care erau la curent cu golurile italiene de la Zürich prin intermediul celor două ecrane uriaşe care vegheau peluzele de pe „Stade de Suisse Wankdorf“. Ar fi fost însă greu şi probabil nedrept să obţinem calificarea după
