Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PARASCHIVESCU: Republica asistaţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iunie 2008 ·

Radu Paraschivescu: "Vrem în permanenţă ceva de la alţii. Îi somăm să-şi pună capul la contribuţie şi pielea în saramură ca să ne ajute. "

Nu suntem dispuşi să le iertăm pasivitatea sau indiferenţa în faţa unor lucruri care, în mod normal, n-ar avea de ce să-i preocupe. Mentalitatea de asistat e un beteşug naţional căruia abia am început să-i simţim consecinţele. Să nu ne iluzionăm, vor urma altele - mai neplăcute. Ceea ce deocamdată e doar un caraghioslâc cu vagi tonuri dramatice se va transforma la un moment dat în pacoste ireparabilă. O formă gravă de întunecare a judecăţii ne face să ratăm prilejuri şi să compromitem interese. De ce? Simplu. Fiindcă persistăm în certitudinea neghioabă că e de datoria celorlalţi să ne treacă strada. Proverbul bun de aşezat în loc de stemă pe steagul României pare să fie „Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib“. Trăim într-o republică a asistaţilor, deşi - ironic paradox - nu ne pricepem nici măcar să întocmim proiecte şi să accesăm fonduri. Nu ştim să întindem mâna, dar am vrea să ne pice în ea toţi galbenii lumii.

Marţi seara, naţionala noastră de fotbal n-a făcut decât să ilustreze o dată în plus vocaţia de asistat a pacientului român. Am mizat pe tot ce se putea, în afara propriilor forţe. Am stabilit că astrele ne sunt favorabile, că Olanda ne va deschide uşa cu gesturi largi, că Italia şi Franţa se vor bloca la infinit de dragul nostru, că norocul ne va zâmbi şi că Mircea Sandu va avea grijă de arbitraj. Lipsea un singur lucru: aportul fotbaliştilor români. Mentalitatea de asistat a înflorit şi de data asta. Dacă totuşi Olanda ne învingea, aveam la dispoziţie scenariul de rezervă: un 0-0 între Italia şi Franţa. Toată lumea trebuia să se ocupe într-un fel de succesul nostru, numai noi - nu. Legată de o altă meteahnă cu arie de acoperire naţională - incapacitatea de-a duce un proiect la bun sfârşit, neputi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°