Alegerile locale care au produs destulă adrenalină concetăţenilor noştri s-au încheiat. Cum, necum, victorioşi sau înfrînţi, cetăţenii României vor fi obligaţi să coabiteze în acea dulce devălmăşie care are o lungă tradiţie de viaţă, muncă şi luptă între Dunăre şi Carpaţi. Ştim bine că duşmăniile, ca şi amorul, nu durează, că principiile sînt şi ele făcute să fie amendate şi încălcate, că făcutul cu ochiul face casă bună cu mişcatul din urechi. Chiar nu pricepem ce atîta sfadă şi duşmăneală uneori, cînd un şpriţ şi o berică pot împăca nevoile lumeşti cu cele sufleteşti. „Lasă, frate, am zis şi eu, ca omul la supărare, n-am dat cu parul! Hai să trăieşti şi să fim iubiţi!“ Mai vechiul îndemn la concordie şi frăţietate s-a regăsit şi în multele apeluri la lupta între proiecte şi ofertele de soluţii concrete, şi nu la sterile discuţii. Trecem peste faptul că discuţiile formează uneori masa brută a multor fapte – cugetate sau mai puţin – ce ne ocupă tot timpul, să reţinem mai întîi formularea inedită a politologului veşnic la pîndă şi observaţie, Cristian Pârvulescu, legată de „votul matinal“. Votul uninominal este bine-venit, dar şi mai bine este cînd cetăţenii României votează la primele ore, votul matinal însemnînd, definit, cităm, „un semn de sănătate civică“. Bine strunită observaţia, mai ales că Vasile Blaga caracteriza Bucureştiul ca pe un, cităm, „oraş sănătos“, printre altele. În timp ce senatorul conservator, voinic bine şi zdravăn în opinii, Marius Marinescu, caracteriza aceeaşi urbe drept un „oraş bolnav, care ar trebui însănătoşit grabnic prin mijloace electorale“. Ceea ce s-a şi întîmplat într-un anume sector al Capitalei unde candidatul PNG, un Cristian Popescu de şcoală nouă, speră că va aduce „o doză de sănătate vieţii noastre de zi cu zi“. Mărturisim că ne este greu să ne însuşim acest limbaj de Sanepid şi Ministerul Sănătăţii. Nu ni se pare că s