Precizare din capul locului: acest articol pleacă la tipar cu o zi înainte de ultimul meci din "Grupa morţii", autorul nu ştie ce va fi mîine, dar ştie ce a fost mai ieri şi alaltăieri. E de neuitat.

A fost aşa cum puţini au îndrăznit să-şi închipuie şi, mai ales, s-o scrie: România - socotită fără nici o şansă - a făcut 0-0 cu Franţa şi 1-1 cu Italia, două campioane mondiale din ultimul deceniu. Cu Franţa, România a comis unul dintre cele mai urîte meciuri ale turneului. Cu Italia, doar peste trei zile, aceeaşi echipă a realizat una din cele mai frumoase partide, unii specialişti socotind-o chiar superbă. În meciul cu Franţa, antrenorul Piţurcă a preconizat - şi bine a făcut, susţin meseriaşii în problemă - o tactică excesiv de prudentă, statisticile demonstrînd că nu s-a tras nici un şut pe poartă, echipa avînd în schimb cel mai bun bloc defensiv*. În meciul cu Italia, a fost superioară în ocaziile de gol, inferioară în posesia mingii şi a loviturilor de corner. În aceeaşi ordine de idei care se bat cap în cap, imnul României - acel mohorît "Deşteaptă-te, române!" - aşa cum a fost interpretat de echipa naţională s-a clasat, în topul "imnurilor", pe locul al doilea între cel italian şi cel croat. Oameni de idei întru totul diferite - precum domnii Traian Radu Ungureanu şi Cornel Dinu - s-au declarat, în studio, la fel de emoţionaţi, în sensul reclamei Coca-Cola: fotbalul ne uneşte pe toţi.

Toate aceste evidenţe contradictorii impun constatarea fulgerătoare a lui Emil Cioran, după ce a văzut la televizor o înfrîngere cumplită a României la rugby într-un meci cu o naţională de pe insulă (ceva în jur de 130 la 0): "Românii cînd nu sînt excesivi sînt nuli". Cum s-ar zice la Paris: Il en savait quelque chose - "ştia cîte ceva despre asta". La fel de dragă îi este autorului, fie şi în fotbal, observaţia lui Lampedusa: "cea mai adîncă voluptate a omului est