Românii şi turcii au avut aceeaşi misiune: victorie pentru a se califica. Diferenţa de atitudine i-a umplut pe primii de ridicol, iar pe ultimii - de mândrie. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Ce mare lucru? Ambele sunt echipe de fotbal. Participante la Euro 2008. Considerate formaţii mici. Outsideri, cum se spune. Aveau nevoie de victorie în ultimul meci din grupe, pentru a se califica în „sferturi“. Şi? Mai departe? Mai departe vin faptele. Aici apar deosebirile.

Duminică seară, Turcia a jucat cu Cehia un meci de care pe care. Nu exista cale de mijloc. Cehii porneau favoriţi. Un meci pe contre, din care săreau scântei. În minutul 75, Koller şi colegii săi conduceau cu 2-0. Totul părea clar. Însă turcii au refuzat să moară cu îndărătnicie. Nu le-au tremurat picioarele. Nu s-au înspăimântat. Au năvălit ca o furtună. În final au învins cu 3-2, câştigând, odată cu calificarea, respectul şi admiraţia Europei.

Marţi seară, românii aveau de îndeplinit o formalitate. Întâlneau o echipă deja calificată, care intra pe teren cu nouă rezerve binevoitoare. Marcajul romantic al olandezilor ne-a aruncat înapoi cu peste trei decenii. Preluări largi, ratări copilăreşti şi priviri binevoitoare către prietenii în alb care trebuiau ajutaţi. Zadarnic. Românii ieşiseră de la vestiare deja învinşi. O formaţie moartă, moartă, moartă. În final, au pierdut, pentru că până şi bunăvoinţa adversarilor are o limită. 0-2 şi în urma noastră, un oftat de uşurare: „Bine că s-au dus!“.

"De Telegraaf", cotidian olandez:" România a sperat doar în fenomenul Mutu, nesusţinut însă de coechipieri. Olanda a câştigat şi de această dată într-o manieră splendidă."

"The Times", cotidian englez:"România a fost demnă de milă. Precauţia de care au dat dovadă în meciul cu Franţa a revenit, iar atacul care a băgat spaima în Italia n-a fost de găsi