Specialiştii în obstetrică-ginecologie de la Spitalul Judeţean Neamţ au anunţat ieri că nu pot interveni în cazul Florina V., fetiţa de 11 ani, elevă de clasa a III-a, din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, care a rămas însărcinată în urma unui viol.
Ei au explicat că în legislaţie nu este prevăzut expres că o astfel de sarcină necesită obligatoriu o intervenţie chirurgicală de întrerupere. Un alt motiv este faptul că termenul legal de trei luni al sarcinii era depăşit pe 2 iunie când s-a constatat că fetiţa este însărcinată în 17 săptămâni.
În plus, un specialist în neuropsihiatrie infantilă a recomandat un examen suplimentar, la o clinică universitară, şi este posibil ca Florina să fie transferată la Iaşi sau Bucureşti. „Cazul este unic în Neamţ şi se pare în ţară, dată fiind vârsta atât a fetiţei, cât şi a sarcinii. Specialistul în neuropshiatrie infantilă a recomandat un examen la un spital dintr-un centru universitar. Am luat legătura cu conducerea spitalului nostru şi urmează să se decidă un eventual transfer“, a declarat medicul Georgeta Vintea, directorul Maternităţii Neamţ.
Pentru întreruperea sarcinii a pledat o expertiză pediatrică, în urma căreia s-a arătat că adolescentei i-ar fi pusă viaţa în pericol dacă ar ajunge să nască. Şi părinţii fetiţei sunt de acord cu intervenţia chirurgicală. Procurorii au cerut Tribunalului Neamţ arestarea unchiului suspectat că a violat-o, Adrian Fasolă, în vârstă de 19 ani, care însă nu a mai fost de găsit.