Am petrecut mai mulţi ani în Elveţia, ocupat cu studii şi meserii diverse. În această minunată ţară închisă între Munţii Alpi şi lacuri, am putut vedea ce înseamnă cu adevărat ecologia şi cum se practică ea. La sînge. Să începem cu lacurile, că tot veni vorba de ele. Lacul Leman, unul dintre cele mai mari lacuri glaciare din Europa, este din ce în ce mai curat. Calitatea apei e excepţională, rezultatul măsurilor drastice întreprinse în anii â80 referitoare la utilizarea pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice azotate. În plin centrul oraşului Geneva se pot vedea prin cristalul apei păstrăvi ce înoată liniştiţi şi nederanjaţi de nimeni. Incomodaţi cel mult de privirile cîtorva ţigani din România ce-i privesc cu jind, săraci şi cerşetori, mîncîndu-i din ochi în aşteptarea supei populare servită la una din cantinele de pe chei.
În Elveţia sticla se recuperează în proporţie de 80-83%, hîrtia şi cartonul în proporţie de 60-65%, pet-urile de plastic la fel. E vorba de cifre mari, poate cele mai mari din Europa, egalate doar de ţările nordice şi Germania federală. Cum s-a ajuns la acest fapt? În primul rînd, printr-o educaţie susţinută din partea autorităţilor, o adevărată ofensivă ecologică, desfăşurată pe toate canalele mass-media. Îmi amintesc foarte bine un spot TV de o mare simplitate, dar cu mare impact, spot dedicat recuperării sticlelor din plastic. Un dinozaur mare ce ţinea de mînă un dinozaur mic calcă pe o sticlă de plastic, pentru a evacua aerul din interior, apoi înşurubează cu grijă capacul la loc. În felul acesta, sticla ocupă mai puţin volum în bacurile de recuperare.
Recuperarea sticlelor de plastic costă mult. Economic, nu e o activitate profitabilă. Statul federal elveţian, prin comune şi cantoane, subvenţionează puternic această activitate. Sînt puşi la plată în schimb şi marii producători de apă minerală şi răcoritoare. Bere "la pet"
