Mă uit de cîteva minute bune la brichetă şi încerc să-i descopăr mecanismul. Primele încercări de a o aprinde au eşuat, spre amuzamentul soţiei, care mă pusese la încercare. Acum privesc cu atenţie indicaţiile: trebuie să răsucesc o rotiţă puţin în faţă, apoi puternic în spate şi în jos în acelaşi timp. E clar, dar nu-mi iese. Apoi, la a nu ştiu cîta încercare, o flacără anemică ţîşneşte din încăpăţînata brichetă. Triumfător, mai repet de cîteva ori pentru a-mi demonstra îndemînarea. Brusc, rotiţa se înţepeneşte, scrîşneşte scurt şi se rupe. Bricheta nou-nouţă poate fi aruncată la gunoi. Şi toate acestea - mă gîndesc înciudat - pentru "protecţia copiilor". Mai exact, pentru a nu-i stresa spunîndu-le că nu au voie să umble cu brichetele părinţilor. Prin asociaţie de idei, îmi revine apoi în minte interdicţia aceea stupidă, pe care nu se poate să nu o ţineţi minte din copilărie: nu te juca cu focul că faci pipi în pat! Ce idee...
Alte exemple încep să mi se adune în minte, configurîndu-se în două lumi opuse. Copiii noştri, înfăşaţi ca nişte cîrnaţi şi cu căciuliţe trase pe urechi ca să nu-i tragă curentul, pe de o parte; pe de altă parte, moda "americană", care m-a surprins cînd am văzut prima dată, pe la congrese internaţionale, mămici cu plozi de cîteva luni în braţe, pe care îi mai şi lăsau din cînd în cînd să meargă de-a buşilea pe culoarele sălilor de conferinţă. Scena de acum cîteva zile, de la Babele, cînd un ciopor de părinţi şi bunici strigau la unison la nişte copii de 6-7 ani să nu alerge, să nu se depărteze, să nu se aşeze pe jos că răcesc... Pe de altă parte, cazurile de părinţi reclamaţi la poliţie pentru că le-au încălcat drepturile împiedicîndu-i să joace cine ştie ce joc sau refuzînd să le cumpere cine ştie ce gadget. Îmi revine în minte şi o scenă recentă în care aceste două poziţii s-au aflat faţă în faţă pentru cîteva minute. Intrat în mu
