Geoană spune că PSD a cîştigat alegerile locale. Boc spune că PDL-ul le-a cîştigat, iar Olteanu, că liberalii. Pe aceeaşi voce, cele trei partide declară că au „obţinut un rezultat mai bun decît cel din 2004“, iar două dintre acestea, PNL şi PDL, spun că au cel mai bun rezultat din istorie. Acest lucru este explicabil prin diminuarea voturilor PRM, şi nu prin faptul că unul dintre cele două partide mari au reuşit să se delimiteze drept cîştigător. Evident, partidele doresc să creeze împresia victoriei pentru a folosi metafora „carului învingător“, care-i determină în general pe oameni să-i aleagă pe cei puternici. Dar la aceste alegeri locale parcă au încercat mai mult ca oricînd să-şi clameze victoria. Şi dacă aceasta nu a putut fi revendicată prin scoruri categorice sau nu a putut fi atribuită de comentatorii politici, atunci iluzoria victorie a trebuit să fie proclamată! Nu atît partidele aveau nevoie de victorie, cît liderii lor. Mesajul nu este atît pentru alegători, cît pentru militanţii care trebuie menţinuţi în priză pe parcursul întregului an electoral. De fapt, nu este atît pentru militanţi, cît pentru membrii de partid şi pentru diverşi lideri locali, care, în eventualitatea unui rezultat prost, ar putea cere demisii pe la vîrfurile partidelor. În această logică este clar că cel mai mult aveau nevoie de victorie liderii PSD şi PNL care au fost şi în trecut contestaţi în propriul partid. De aceea, mesajul pentru vînătorii scaunelor lor a fost clar: „am făcut un scor excelent în alegeri, staţi în banca voastră“. Tăriceanu a făcut şi o mutare în avans, cerîndu-i lui Ludovic Orban, personalitate mai greu de strunit, demisia în virtutea scorului slab de la locale, pentru a descuraja orice tentativă de a i se contesta autoritatea. Fiecare dintre partide încearcă să se poziţioneze în ochii noştri ca fiind unul dintre cele două mari partide care se vor ba