„Inspiraţia a pătruns în mine precum Muza încărcată de vorbe aurite; ea a dat bir cu fugiţii asemeni Pythiei, urlînd de durere“ Gérard de Nerval „Beţia artei este mai potrivită decît oricare alta să arunce un văl peste terorile abisului“. Charles Baudelaire I Cu fiecare zi care trece, creşte şi faima lui Baudelaire. „...volumaşul acesta al Florilor Răului, care nu are nici trei sute de pagini, face tot atît, în stima cărturarilor, cît operele cele mai ilustre şi mai ample. A fost tradus în majoritatea limbilor europene... Reprezintă un fapt fără precedent în istoria Literelor Franceze. Pot, aşadar, să spun că, dacă există, printre poeţii noştri, unii mai mari şi mai puternic înzestraţi decît Baudelaire, nici unul nu este însă mai important... De unde vine această importanţă deosebită?... Marea cinste postumă, această fecunditate spirituală... depind, pesemne, nu numai de valoarea sa intrinsecă, ci şi de împrejurări excepţionale.“ Aceştia sînt termenii în care unul din spiritele cele mai remarcabile şi mai profunde ale timpului nostru îşi începe studiul intitulat Situation de Baudelaire1. Îmi închipui că mai mulţi cititori ai lui Paul Valéry au fost uimiţi şi tulburaţi de aceste rînduri pe cît de directe, pe atît de surprinzătoare; era cu neputinţă să exprimi în mai puţine cuvinte mai multă substanţă ori să arăţi cu mai multe precauţii sentimentul de stînjeneală pe care judecata noastră încă îl mai încearcă în faţa persoanei şi a operei autorului Florilor Răului. Nu putem să ne împiedicăm a-l pune pe Baudelaire deasupra aproape tuturor poeţilor noştri; şi, cu toate acestea, critica se află mereu în incapacitatea de a da seamă, perplexă fiind, de faptul acesta, care i se pare fără precedent, de importanţa aceasta, care i se pare deosebită. Ştim cu toţii că există, printre poeţii noştri, unii mai mari şi mai puternic înzestraţi decît Baudelaire; ştim că sînt unii