Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reconceptualizarea darului

Publicat in Observator Cultural, joi 19 iunie 2008 ·

Începînd cu luna martie şi pînă în octombrie, data desfăşurării in situ a Bienalei de Artă Periferic de la Iaşi, Observator cultural, partener media al evenimentului, publică în avanpremieră o serie de texte teoretice care prefaţează această a VIII-a ediţie a Perifericului, concentrată în jurul ideii artei ca dar. Fragmentul de astăzi face o introducere la zi în cadrul teoretic edificat în jurul conceptului de dar. The Work and the Gift/Munca şi darul abordează maniera în care munca şi gestul oferirii de daruri sînt considerate drept fenomene opuse, fiecare în parte revelîndu-se drept umbra celuilalt. Scott Cutler Shershow analizează predicţiile gînditorilor politici legate de caracterul schimbător al muncii sau de dispariţia ei, dezbaterile dintre antropologi şi istorici legate de o economie arhaică a darului care ar preceda capitalismul, la renaşterea căreia noi am putea asista astăzi, disputele politice contemporane asupra bunăstării sociale şi a carităţii, şi tentativele artiştilor moderni şi contemporani de a destabiliza lucrarea de artă aşa cum o cunoaştem. Mulţumim editurii Chicago University Press pentru permisiunea de a publica acest fragment. Mai întîi de toate, trebuie să spunem, e destul de clar că resuscitarea larg răspîndită a interesului intelectualilor pentru problema darului apare aproximativ în aceiaşi ani în care mulţi autori încep să identifice o criză istorică a muncii. Dezbaterea contemporană (încă neîncheiată) din jurul problemei darului începe, mai mult sau mai puţin, cu bine-cunoscuta lucrare a lui Marcel Mauss, Eseu despre dar, a cărui influenţă enormă, exercitată chiar şi astăzi, nu doar asupra antropologiei, ci şi asupra unei clase largi de alte discipline, cu greu poate fi estimată. În acest text celebru, bazîndu-se pe dovezi de ordin etnografic şi lingvistic, Mauss argumentează teza că economia arhaică era organizată, în diferite

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum o ora
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 3 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 2 ore
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 5 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Gamerii îl acuză pe Elon Musk că ar fi exagerat în legătură cu talentul său în anumite jocuri video

G4Media acum o ora
Reputația autoproclamată de ”gamer” de înalt nivel a lui Elon Musk a avut de suferit vineri, când iubitori ai jocurilor video au glumit pe seama celui mai bogat om din lume după o performanță dezastruoasă a acestuia într-o partidă de gaming difuzată

Ministrul Educației, anunț despre olimpiadele la clasele I - IV. „Nu este chiar o premieră“

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministerul Educației a anunțat că nu va organiza olimpiade pentru clasele I-IV în 2025, pentru a pune accent pe dezvoltarea competențelor-cheie în ritmul fiecărui copil. Ministerul Educației și Cercetării nu va organiza olimpiade școlare pentru cla

Ciprian Ciucu, întrebat dacă ia în calcul să candideze la Primăria Capitalei: Nu sunt disperat să fiu primarul Bucureştiului

Mediafax acum 52 minute
Referitor la cum crede că va rămâne în istorie Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a spus, la Digi24, că acesta ar putea rămâne „ca un preşedinte care n-a comunicat suficient şi n-a fost convigător în al doilea mandat, probabil

Incendiu în altarul unei biserici din Timişoara

Mediafax acum 32 minute
Pompierii intervin duminică pentru a stinge un incendiu zibucnit în altarul unei biserici din Timişoara. ISU Timiş anunţă că nu sunt persoane rănite.

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 3 ore
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

BREAKING NEWS Unul dintre cei trei ostatici israelieni eliberați azi de Hamas din Gaza este Doron Steinbrech, o femeie de 31 de ani de origine română

HotNews acum 2 ore
Pe lista Hamas cu numele a trei ostatice israeliene care vor fi eliberate azi din Fâșia Gaza se află și Doron Steinbreche, o asistentă veterinară, în vârstă de 31 de ani, de origine israeliano-româncă, potrivit Jerusalem Post. Armistițiul din Gaza a

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°