- Editorial - nr. 120 / 20 Iunie, 2008 Iata ca una dintre dorintele romanilor targumureseni (si nu numai!), o speranta demult aflata in asteptare, s-a implinit dupa alegerile locale din 1 iunie a.c. Afirmam, in multe editoriale premergatoare momentului alegerilor locale, ca, personal, doresc un primar roman la Targu-Mures si un presedinte, tot roman, la Consiliul Judetean, care sa intrerupa seria udemerista la sefia miniparlamentului muresean, precum demult asteptam momentul in care sa avem si un consiliu municipal majoritar romanesc, consiliu care sa spulbere raul deciziilor etnice, umilitoare pentru noi, care dainuie aici din 1990 incoace! Pot afirma, cu indreptatite argumente, ca sperantele si bucuriile n-au fost depline. La primaria municipiului resedinta de judet se afla, si de asta-data, prin gestul intelept al romanilor de a nu merge pe sapte poteci, prin hotararea liderilor politici de a-si uni fortele pentru a invinge din primul tur, dr. Dorin Florea, aflat acum la al treilea mandat. A fost, cum se spune, o dovada a mintii celei de pe urma a romanului. Si romanii au invins in fata struto-camilei udemeriste! Poate ca cea mai mare victorie romaneasca asupra suprematiei udemeriste, intronata prin votul etnic din 1990 incoace, o constituie componenta Consiliului Municipal al Targu-Muresului: 13 romani si 10 maghiari. Poate ca, astfel, va fi intrerupta starea de anormalitate impusa de aroganta si sfidarea UDMR, din 1990 incoace, in privinta tuturor deciziilor majore, antiromanesti: si atunci cand a fost vorba despre strada Calarasilor, despre Bulevardul "Maresal Ion Antonescu", si cand se punea problema decernarii titlului de "Cetatean de Onoare" (va mai amintiti, poate, de procesul cu fostul consilier udemerist, Spielmann Mihály, tocmai pe aceasta tema, castigat de subsemnatul in instanta?), cand profesionisti, oameni de mare valoare, romani renumiti erau elimi