June fulminant al poeziei autohtone din jurul anului 1940, apoi istoric literar, publicist şi nu în ultimul rînd memorialist, cu o viaţă deloc uşoară, sub neprielnice vremi, Lucian Valea a cunoscut numeroşi scriitori cărora le-a făcut loc în "depozitele miraculoase" ale amintirii sale, spre a le evoca în două volume, dintre care ultimul, postum, face obiectul prezentelor însemnări. Predomină aici un şir de "truditori modeşti, dar cu mare tragere de inimă pentru cultură", "stinşi prematur ori dispăruţi numai, aproape inexplicabil, din circulaţia normală a destinului lor", însă cîteva nume sunt de mare notorietate. Ne oprim asupra a numai două dintre ele, nu doar întrucît, neîndoios, sunt atracţioase, ci şi pentru că pe purtătorii lor s-a întîmplat ca şi subsemnatul să-i fi cunoscut îndeajuns de bine. Astfel că amintirile noastre se intersectează. Mai întîi A. E. Baconsky. Lucian Valea l-a întîlnit prima oară în iarna 1955, eu în primăvara anului anterior, cu prilejul vizitei scriitorilor din jurul revistei Steaua, la Oradea, aflaţi în dialog cu publicul în sala festivă a primăriei oraşului. "M-a primit, scrie memorialistul, într-un birou de pe pereţii căruia nu lipseau tablourile. Stătea la o masă cu cărţi şi manuscrise. Eleganţa lui vestimentară contrasta, violent, cu modul de a se îmbrăca al omului din vremea aceea, rămas încă tributar modei proletare: costumul, gen pe puncte, şapcă, fără cravată". Impresie coroborată cu cea "insolită" a părintelui acestuia, "bătrîn învăţător", care-l vede în 1956, la Sângeorz, unde poetul venise pentru un tratament balnear: "I s-a părut prea frumos pentru un bărbat, prea elegant pentru vremurile în care trăia şi prea distins pentru stilul predominant în epocă". Adevărul este acesta. Ceea ce frapa în primul rînd în persoana bardului era ţinuta ostentativ elegantă, adjuvant al conştiinţei de bărbat chipeş, dar şi mod oblic de a se în