Exilul literar din perioada Ceauşescu înregistrează o progresie a numărului de cazuri din 1965 până în 1989 - este constatarea cea mai banală ce se poate face şi observaţia generală cea mai la îndemână. E foarte simplu să găsim acestei perioade două viteze de centrifugare culturală: acalmia relativă a intervalului 1965-1970 şi accelerarea ritmului exilării scriitorilor după 1971, odată cu enunţarea alarmantă a tezelor din iulie, care înseamnă instaurarea cultului personalităţii lui Ceauşescu şi dezvăluirea noilor metode anti-culturale ale dictaturii comuniste (masificarea culturii, festivalul naţional "Cântarea României", înteţirea cenzurii). Am încercat să culeg şi să înregistrez pe ani cazurile de exil, pentru a avea o imagine mai concretă a fenomenului. Pentru anii 1965-1970 nu există nici un caz politic răsunător. Iată lista pe ani şi pe ţări de destinaţie a scriitorilor care s-au exilat în primii ani ai regimului Ceauşescu:

1965: Aurora Cornu (Franţa); Shaul Carmel (Israel); Andrei Codrescu (pleacă, la 19 ani, cu familia în SUA, fără să fi avut în acel moment, al plecării, identitate de scriitor, în contextul emigraţiei evreieşti, care avea alte conotaţii politice şi culturale);

în 1966 şi 1967 nu am găsit nici un caz de exil;

1968: Miron Kiropol, Basarab Nicolescu (ambii în Franţa);

1969: Mioara Cremene (Franţa), Toma Pavel (Franţa; din 1970, Canada); în acest an se plasează şi debutul exilului lui Ion Ioanid, care cere şi obţine azil politic în RFG, important pentru mărturia pe care o va aduce (mai târziu) despre închisorile comuniste, la postul de radio "Europa liberă" şi ulterior în mai multe volume de memorialistică; de notat că Ion Ioanid este receptat ca un caz pur politic, iar nu ca un scriitor;

1970: Ilina Gregori (RFG).

Din 1971 încoace lumea scriitorilor se agită din ce în ce mai mult şi cazurile de exil se precipit