Una din cărţile cu care am ţinut să mă întorc acasă de la Bookfest a fost Legea lui Murphy. E vorba de o ediţie aniversară, mult mai bogată decât cea pe care o ştiam, tradusă de Radu Paraschivescu şi publicată în colecţia "Râsul lumii", de care se ocupă cât se poate de serios chiar traducătorul. Mărturisesc că nu mă satur să descopăr în câte feluri ne stă împotrivă universul, ca un personaj mereu prost dispus, cu năbădăi, care, în loc să te ajute, să-ţi întindă o mână binevoitoare, îşi găseşte plăcerea în a te contraria clipă de clipă. Există, de altminteri, două legi care consfinţesc asta: Legea lui Finagle interpretată de Niven şi Legea lui Long. Ele spun că "Perversitatea universului tinde către pragul de sus" şi că "Legile naturale n-au milă". Cum n-am mai scris de mult Cronica optimistei, ci numai pe a pesimistei, am găsit o alinare în legea despre forţa gândirii negative, "E imposibil ca un optimist să fie plăcut surprins", şi în Pardoxul lui Cardinal: "Optimistul crede că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Pesimistul se teme că aşa e." Mi-am reamintit şi celebrele observaţii, principii, legi şi corolare ale statului la coadă. Cred că nu există om civilizat care să nu le fi trăit pe pielea lui:
"Coada de alături avansează mai repede.
Dacă te aşezi la altă coadă, cea de la care ai plecat începe să avanseze mai repede decât cea la care tocmai te-ai aşezat.
Întoarcerea la locul de unde-ai plecat brambureşte ambele cozi şi enervează pe toată lumea.
Cu cât stai mai mult la coadă, cu atât creşte probabilitatea de-a te fi aşezat unde nu trebuia.
Cu cât coada e mai scurtă, cu atât se mişcă mai încet. (Aici mi-aş permite să adaug un corolar: Când ai un singur om în faţă, durează cel mai mult).
Dacă lucrurile merg repede, te-ai aşezat la altă coadă."
În varianta lui Vile, legea statului la coadă sună aşa:
"Dacă a
