Romanul Cand vine vremea gastelor salbatice de Cristian Robu-Corcan (Bucuresti, Editura Tritonic, 2008) este scris la persoana intai, din perspectiva unui tanar bibliotecar la o biblioteca din Braila (ca si autorul).

El ne este prezentat drept un nonconformist, pe care ar trebui sa-l simpatizam. Dar nu putem s-o facem, intrucat actele lui de nonconformism sunt puerile. Personajul jigneste o doamna si, in timp ce ea il reclama, el isi gaseste refugiul la toaleta:

"Doamna se intoarce cu spatele la mine, scoate telefonul din poseta si formeaza un numar.

Pur si simplu ma pis pe mine. Alerg spre toaleta descheindu-ma la prohab din mers.

Dumnezeule!

Zece secunde sunt fericit".

Aceeasi activitate de excretie este invocata pentru tachinarea unei colege de serviciu:

"- Geni, de ce nu faci pipi niciodata aici, la serviciu? Nu te-am vazut niciodata mergand la baie.

- Alexandruuu...".

Subiectul nu este interzis, nici un subiect nu este interzis in literatura (Llosa a facut un adevarat poem in proza din descrierea defecatiei si a senzatiilor pe care le provoaca), dar este nevoie de talent pentru a-l trata fara a cadea in scatologie.

Alexandru are un al doilea eu, numit "Celalalt", prin care autorul incearca - fara succes - sa confere cartii o mai mare complexitate. In acelasi scop - niciodata atins - sunt incluse in roman tot felul de fantezii ale personajului-narator:

"Vroiam (corect: voiam, n.n.) sa omor un om.

Celalalt seamana perfect cu mine. Are ochii tare mici si arcadele cazute, ca la clovni. De fapt, sunt identici.

Trebuie sa omor un om.";

"Apoi nevastuica se repezi la mine cu o iuteala incredibila, ma placa scurt, ca la rugby, ma izbi cu capul de usa. M-am inmuiat instantaneu... puncte negre... lesinam... cred ca usa era metalica.

Mi-am revenit intr-un tarziu, cu furnicaturi in