Simona Odorhean
Satul pana peste cap de tratamentul aplicat dependentilor de droguri si a felului in care sunt marginalizati cei care s-au decis sa lupte impotriva acestui viciu, Puya a decis sa ia atitudine si sa schimbe legislatia din Romania. Hip- hopperul s-a alaturat organizatiei ARAS din Bucuresti, cea care va organiza actiuni si mitinguri al carui scop final este eliberarea metadonei, pe baza de reteta, prescrisa de medic, din orice farmacie din tara. "Noi spunem ca-i ajutam pe dependenti, dar adevarul este cu totul si cu totul altul. Din 30.000 de consumatori de heroina, doar 800 ajung in centrele speciale antidrog, locul in care le este eliberata doza de metadona. Numarul centrelor speciale este prea mic, iar farmacistii nu elibereaza nici macar seringi pentru acestia, iar noi ne laudam ca-i ajutam", ne-a declarat cantaretul Puya, pe numele sau real, Dragos Gardescu. El a inceput sa militeze pentru drepturile dependentilor de droguri dupa ce, in 2003, Tudor Sisu, colegul sau din trupa "La Familia" a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru trafic de droguri de mare risc.Trei ani mai tarziu, cand acesta a ajuns din nou dupa gratii, din cauza comertului cu stupefiante, Puya a continuat aceasta actiune si mai hotarat.
Simona Odorhean
Satul pana peste cap de tratamentul aplicat dependentilor de droguri si a felului in care sunt marginalizati cei care s-au decis sa lupte impotriva acestui viciu, Puya a decis sa ia atitudine si sa schimbe legislatia din Romania. Hip- hopperul s-a alaturat organizatiei ARAS din Bucuresti, cea care va organiza actiuni si mitinguri al carui scop final este eliberarea metadonei, pe baza de reteta, prescrisa de medic, din orice farmacie din tara. "Noi spunem ca-i ajutam pe dependenti, dar adevarul este cu totul si cu totul altul. Din