In arhiva lui Şerban Cioculescu s-au păstrat două acte originale referitoare la comprimarea/ licenţierea sa la 1 septembrie 1947 din funcţia de profesor titular la catedra de "Istoria literaturii române" de la Facultatea de filosofie şi litere din Iaşi. Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale a fost eliberată retroactiv pe 14 octombrie 1947, pentru 1 septembrie acelaşi an, respectiv pentru începutul anului şcolar. Şi aceasta fără să se suprime şi catedra, şi fără nici o argumentare legală - ba chiar, aşa cum o demonstrează semnatarul actelor, prin încălcarea legii învăţământului Superior (art. 55).
în Amintirile sale, Şerban Cioculescu povesteşte savuros în capitolul Peripeţii universitare modul cum a ajuns profesor universitar la Iaşi, unde funcţiona în acel timp şi colegul său întru critică şi istorie literară G. Călinescu.
Invitaţia a pornit de la profesorul Const. Balmuş, care întâlnit în toamna anului 1944 pe culoarele Ministerului Educaţiei Naţionale, i s-a adresat astfel: "Sunt profesorul Constantin Balmuş, decanul Facultăţii de litere şi filosofie a Universităţii din Iaşi. Ei, domnule Cioculescu, ce aştepţi? Vino la noi, la catedra de literatură română modernă, unde a predat G. Ibrăileanu şi care a rămas vacantă.
Vacantă prin moartea lui Petre Botez. Călinescu se mută aici, de la Bucureşti. Te dorim cu toţii, hotăreşte-te.
- Uşor de zis. N-am doctoratul.
- Cum se poate una ca asta? Dumneata care..." şi profesorul Balmuş adăugă: - Ei bine! Eu îţi ofer o certitudine. Noi nu publicăm anul acesta catedra vacantă. Dacă-ţi iei doctoratul în răstimp, te votăm cu unanimitate, pe baza articolului 104 din legea Petrovici, cu privire la chemarea cea largă."
Şi aşa s-a şi întâmplat. în mai 1946, Şerban Cioculescu şi-a luat doctoratul cu o teză despre viaţa şi opera lui Dimitrie Anghel (conducătorul tezei fiind Tudor Vianu). @N_
