La inceputul anului, raportul preliminar pe justitie al Comisiei Europene ne avertiza asupra progreselor insuficiente in lupta anticoruptie, asupra dosarelor fostilor demnitari blocate pe motive procedurale, asupra piedicilor pe care le intampina procurorii DNA din cauza politicului.
Acum, chiar inainte de prezentarea raportului final, exact cele mai sensibile teme primesc o noua lovitura - dosarele ministrilor parlamentari acuzati de coruptie au intrat in coma in Parlament.
Cele ale lui Codrut Seres si Paul Pacuraru au fost amanate si este foarte putin probabil sa mai fie discutate pana la toamna, pentru ca - ce surpriza- sunt voluminoase, in cazul Mitrea raportul comisiei juridice este ambiguu, iar in cazul lui Adrian Nastase aceeasi comisie recomanda plenului respingerea cererii de incepere a urmaririi penale.
Decizia a fost luata cu o larga unanimitate, sigurii opozanti fiind deputatii PD-L, asa ca decizia plenului, cand in sfarsit va fi luata, este pe deplinm previzibila.
Ce ne spun noua deputatii juristi? Ca acuzatiile impotriva lui Adrian Nastase reprezinta este o facatura politica atat de evidenta incat nici macar nu mai trebuie trimisa in instanta. Sa zicem ca-i credem.
Sa zicem ca, intr-adevar, Adrian Nastase este Zana Maseluta persecutata de Balaurul de la Cotroceni, tot nu inteleg de ce dosarul nu poate sa-si urmeze cursul firesc pentru a se incheia cu o rasunatoare achitare. Si cel mai tare ma mir ca nu vor acest lucru liberalii.
Sa intelegem ca ei insisi nu au incredere in justitie? Pai, de la plecarea Monicai Macovei acest minister, ca intreaga guvernare de altfel, le apartine, pe Tudor Chiuariu n-au mai stiut cum sa-l umple de laude, iar Catalin Predoiu chiar pare un profesionist eficient.
Marile sfidari
In aceste conditii le-as cere deputatilor din comisia