Marturisesc din start: primul Narnia, adica Leul, vrajitoarea si ce-o mai fi gasit C.S. Lewis in Dulapul imaginatiei sale cand si-a scris epopeea, nu m-a incantat deloc. Prea simplist, copilaresc si deloc "trasnet" la nivelul efectelor speciale, filmul lui Andrew Adamason a avut incasari surprinzatoare si a urcat repejor in topurile personale ale tuturor pasionatilor de fantasy. Foarte surprinzator...
Nu la fel este si situatia cu a doua parte a seriei, regizata de acelasi Adamson si cu printul Caspian (Ben Barnes) drept protagonist al noii incursiuni Prevensie in regatul magic. Fratii Prevensie fac ce fac si ajung din nou in Narnia, pentru a-si da seama ca ceea ce in timpul nostru a parut un an, in timpul fermecat a insemnat o mie. Pustii isi gasesc palatul transformat in ruine, iar multitudinea de fiinte magice ostracizate de regele telmarinilor, Miraz (Sergio Castellitto, in primul sau rol negativ). La mijloc se afla Caspian, nepotul lui Miraz si mostenitorul de drept al tronului, care trebuie sa fuga din castelul regal de indata ce matusa lui naste un fiu. Salvat de un gnom si un bursuc, Caspian isi da seama ca interesele sale si ale locuitorilor din Narnia sunt aceleasi: doborarea lui Miraz. Iar fratii Prevensie numai atat asteapta...
A doua parte arata categoric mai bine si mai pune cativa ani (vreo zece) la varsta publicului-tinta. Daca "Leul, vrajitoarea si dulapul" era pentru pustii pasionati de rahat (sau "turkish delight", ca sa nu se inteleaga gresit), la "Printul Caspian" se pot ingramadi si adolescentii, iar acestia nu vor mai da ochii peste cap la deloc subtilele paralele dintre leul Aslan (Liam Neeson) si Iisus. Chiar daca Aslan apare si in partea a doua, iar una din principalele probleme ale fratilor Prevensie (cu o singura exceptie) este faptul ca "nu cred indeajuns pentru a-l vedea", scenaristii pedaleaza mult mai putin pe elementul
