Mircea Cărtărescu: "PSD se întoarce cu forţa dinozaurilor de altădată, între care Iliescu, care nu se va lăsa de răutăţi câte zile îi va mai da Natura pe lume".
Cu toţii simţim că suntem pe un drum greşit în politica românească: acest lucru ni se confirmă pe zi ce trece, cu fiecare eveniment. E mai greu să înţelegem cauzele pentru care nu ne putem redresa, orice-am face. V-am plictisit destul, în mai toate articolele mele, repetând că principala cauză este lipsa noastră de simţ moral şi cetăţenesc. De-acum înainte, ca să nu mai fiu văzut, cum zicea cineva despre toată intelectualitatea noastră, ca o „bocitoare“, ca o Cassandră ce-şi tot bate gura în gol, voi considera că acesta e un adevăr bazal, care nu mai trebuie amintit. Suntem, pur şi simplu, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, şi cu asta, basta. M-am săturat şi eu, drept să spun, să tot fiu personaj în faimosul banc cu pesimistul care spune: „E rău, domnule!“, la care optimistul replică: „Şi-o să fie şi mai rău!“.
Da, e rău şi o să fie şi mai rău, dar se pare că asta vrea electoratul român. Şi iarăşi, cu asta, basta. La optsprezece ani de la Revoluţie, electoratul român votează iarăşi majoritar cu PSD. Ţara s-a înroşit din nou, după ce o vreme fusese de un portocaliu strălucitor, nou-nouţ. O explicaţie poate fi că oamenilor nu le-a plăcut cearta internă din zona portocalie, războiul sinucigaş dintre preşedinte şi premier. Adevărul e că electoratul portocaliu s-a divizat în ultimii doi ani în oamenii preşedintelui şi oamenii primului-ministru, după cum au interpretat acest război. Primii au considerat că vina e a lui Tăriceanu, care şi-a subordonat politica unor grupuri de interese economice şi financiare. Au văzut în premier omul de paie al şefului din umbră al PNL, magnatul Dinu Patriciu. Acesta din urmă n-a făcut niciodată un secret din faptul că idealul său politic este o alianţă PN