Titlul ales de foarte tînăra regizoare mexicană pentru filmul său documentar sugerează una din acele întîlniri imposibile care au loc numai în literatură şi în nomenclatorul stradal, numai că vaga ironie se materializează într-un realism cu parfum de ficţiune, adică într-un fel de realism magic. Între cei doi titani ai ese află cum bine îi stă un personaj demn de tot ceea ce literatura sud-americană a dat mai bun, pe numele lui Jorge Riosse. Intri în filmul Yulenei Olaizola pe poarta documentarului şi ieşi pe poarta ficţiunii, aceasta fiind strania revelaţie pe care o ai cu acest documentar care vorbeşte despre un personaj real care a lăsat în urmă poezie, pictură şi muzică, o mulţime de amintiri şi nostalgii şi care, pe măsură ce se acumulează mărturiile despre el, devine din ce în ce mai evanescent, din ce în ce mai ireal. La urma urmei, cine mai este şi acest Jorge Riosse? Toţi vorbesc despre el, natural, fără complexe, sunt femei în vîrstă cum este bunica Olaizolei, Rose Elena Carvaial, sau alţii care l-au cunoscut en passant şi pentru care bizareria personajului s-a înscris uneori printr-o privire, o remarcă sau un acord de chitară. Jorge Riosse era un tînăr de aproximativ 30 de ani, vîrstă imponderabilă, găzduit în casa servind drept pensiune, proprietatea bunicii, un tînăr venit de nu se ştie unde, trăind nu se ştie din ce, provenit dintr-o familie modestă, dar în acelaşi timp cu o cultură prodigioasă şi o sensibilitate artistică ieşită din comun, un autodidact, de o frumuseţe melancolic-senzuală, cum îl arată una dintre fotografii, care a sfîrşit prin a se sinucide incendiind camera în care locuia şi luînd cu el secretul propriei existenţe. Olaizola plimbă camera de filmat în locuinţa bunicii, la rîndul ei un personaj, transformînd interogaţia şi mărturia într-o poveste, povestea acestui tînăr care-i apare femeii tinere şi romanţioase de atunci ca un "pastor