După cum se aşterne viaţa politică românească după victoria lui Sorin Oprescu, putem lua în calcul şi revenirea la putere a lui Adrian Năstase.

În fond, dacă bucureştenii au cedat Capitala prin abandon unui personaj cu o carieră asupra căreia planau destule semne de întrebare, de ce nu s-ar comporta românii în acelaşi mod la alegerile generale şi/sau prezidenţiale şi nu ar închina din nou ţara domnilor Iliescu şi Năstase?

Oricât de neplăcut ar fi, trebuie să recunoaştem că strategia PNL-PSD-PC, de a anihila lupta anticorupţie prin blocarea procesului judiciar, a avut un succes greu de anticipat acum trei ani. Iar în absenţa unor rezultate concrete, a proceselor de mare corupţie pe care lumea le aştepta, cetăţenii s-au blazat şi au decis că pot vota politicieni corupţi mai ales când contracandidaţii acestora nu sunt convingători. În această logică, Adrian Năstase se poate considera perfect eligibil după ce deputaţii din Comisia juridică au blocat începerea urmăririi sale penale în dosarul Zambaccian.

Decizia deputaţilor dovedeşte că statul de drept în România este o glumă proastă: ca şi Gigi Becali, pe care procurorii îl aleargă, dar nu-l prind, Adrian Năstase iese mai curat şi mai uscat din toate anchetele, graţie parlamentarilor care se substituie instanţei, cu voie de la Curtea Constituţională. Ca şi Gigi Becali, domnul Năstase beneficiază din plin de atenţia televiziunilor comerciale, devenind - în alt registru stilistic - un fel de erou al luptei împotriva justiţiei, întocmai ca finanţatorul Stelei.

La capitolul sabotării statului de drept de către politicieni corupţi, România este însă departe de a fi o democraţie originală. Ea nu face altceva decât să imite în mod penibil modele deja consacrate pe plan internaţional, cum ar fi cel italian şi cel irakian. La Roma, de pildă, Silvio Berlusconi a blocat recent 100.