Intalnirea cu expozitia Ioanei Antoniu incepe in strada, in fata posterului ce anunta titlul evenimentului: Imagine.

Trecem de aceasta capcana tautologica alegand o alta pista care sa ne conduca la descifrarea micii sarade pe care orice expozitie respectabila o propune, chiar de pe afis, vizitatorului. In minte ne vin, fara sa vrem, acordurile melodiei lui Lennon si decidem, in lenea unei dimineti clujene ploioase, ca sensul textului din piesa cu titlu omonim poate fi un indiciu care sa ne apropie de intentiile artistei. Patrundem in mica "padure hipostila" compusa din pilastrii intrarii in Muzeul de Arta clujean cu nostalgia anilor indulciti de cantecele trupei din Liverpool, ani din care dateaza si mica fotografie a artistei, la varsta vorbelor peltice, cu care se deschide catalogul expozitiei.

Picturile Ioanei Antoniu ne trezesc insa la realitatea unui timp pentru care ingenuitatea anilor copilariei noastre a ramas doar in albumele cu poze zimtate pe margini. Tot in acei ani prelungiti intr-un infantilism generalizat, am fost invatati, aproape cu vorbele din hitul lui Lennon, ca-n ceruri nu e nimeni, c-averea e-un pacat, ca viata-i luminoasa, orasele, stralucitoare si ogoarele, pline de rod. Cred ca ceva din festivismul de carton al acelor zile urmareste si azi intregi generatii.

Ioana Antoniu s-a despartit insa in aceasta expozitie de barocul flamboaiant al unor imagini epatante aduse pana acum pe panzele sale. Picturile cu brunuri maculate din prezenta selectie dau seama de zona fara glorie trambitata a existentei, de anostul unui mal surpat, de noroiul unei strazi desfundate sau de oboseala unei tarini sterpe. O realitate de periferie urbana in care doar verdele suculent al vegetatiei apare firav ca un fanion, cat sa semnaleze ca viata isi are inceputul si sfarsitul in huma ponosita. Misterul zguduitor al acestui circuit e de fapt jo