Inainte, Securitatea ne-a dominat prin frică. Acum, prin suspiciune. Propunerea mea ar fi să nu suspectăm pe nimeni, nici dacă probabilitatea de a fi fost informator e de 99%. Să aşteptăm până aflăm. Acel 1% e mai important. A fi fost informator e condamnabil; a fi tratat drept informator, când n-ai fost, e intolerabil. Unde mai pui că nu suntem cutremuraţi. Abia excitaţi. Când se constată că un bănuit n-a fost informator, suntem dezamăgiţi, ca atunci când acrobatul nu cade, la circ.
Cu Holi, într-o familie de bătrâni evrei. Regăsim fineţea în bună creştere pe care n-o au decât ei.
Pentru expoziţia cu lucrările lui Roman, drum în zona Lipscani. Covaci, Şelari, Smârdan, Gabroveni. De neînchipuit. Ruină, delăsare, mizerie, clădiri noi, bălţate, munţi de gunoi. În coasta Curţii Vechi, grilaj metalic de restaurant; în faţă, gheretă de scânduri, paznic moţăind. Poarta superbei biserici, kitsch.
Expoziţia, aranjată cu grijă, cu efort de care altul n-ar fi în stare decât pentru lucrări proprii, de Paul Gherasim. Întreaga acţiune, inclusiv din partea galeristului, Marius Nicolescu, numai din entuziasm.
El, Roman, a împlinit un an de spital. Pneumonie, escare, cangrenă, picior amputat, transplant. Ion Manta: "...din punct de vedere fizic, el nu prea mai există; tot ce-l ţine întreg este numai spiritul, adăugat unui caracter de nezdruncinat."
Sunt o uzină vie. Dacă aş divulga câte am de făcut în următoarele trei săptămâni, până când, în sfârşit, am să mă pot apuca de un... referat, aş stoarce lacrimi şi din piatră, dar din cititori!
Vernisajul, mult peste aşteptări. Sala plină, artişti, amatori, televiziune, radio, discursuri, tot ce vrei. Iar fericitului artist i se vor face două operaţii, dintre care una îl va mutila definitiv.
Vis-a-vis de. Se derulează. Locaţie. Deci. Părerea mea.
Vizită de seară. Semiîntuneric, lume multă, n
