Intrarea lui Lucian Blaga în diplomaţie s-a făcut la dorinţa sa, dar şi ajutat de omul politic (şi diplomat) Caius Brediceanu, fratele mai mare al soţiei sale, Cornelia, cu care se căsătorise la 16 decembrie 1920, în urma unei frumoase (şi febrile) poveşti de dragoste (celălalt frate al soţiei sale era muzicianul Tiberiu Brediceanu). În acest sens, cităm cererea sa, scrisă de mână, aşa cum se păstrează în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, purtând ştampila Registraturii Generale, nr. 00863/5 ian. 1922: "Domnule Ministru, Subsemnatul vă rog să binevoiţi a mă primi în corpul consular, numindu-mă cancelar la Legaţiunea din Paris. Sunt doctor în litere şi filosofie la Universitatea din Viena - şi am publicat o serie de lucrări literare bine primite de critica noastră, între altele "Poemele luminii" şi "Pietre pentru templul meu", ambele premiate de Academia Română. Primind acest post, cred că mă pot şi mai bine desvolta, ajungând în contact cu Occidentul". Cererea - datată "Bucureşti, 28 Dec. 1921" - are pe margine două însemnări: 1. "Recomand călduros numirea dlui Blaga, mai ales că la Paris nu avem nici un ardelean", recomandare semnată de Caius Brediceanu (care era, atunci, "ministru de stat pentru Ardeal, Banat şi părţile ungure"; mai târziu, chiar ambasador, la Rio de Janeiro, Vatican şi Viena); 2. "Se va numi cancelar în postul vacant" (semnătură indescifrabilă). La (chiar) 5 ianuarie 1922, Lucian Blaga primeşte de la Direcţia Personal-Protocol din Ministerul de Externe copia Decretului nr. 76, prin care îi este anunţată numirea în funcţia solicitată, începând cu data de 1 ianuarie 1922. De data aceasta, vestea nu i-a mai făcut plăcere; poetul voia să rămână acasă, la uneltele sale. Într-o condiţie materială precară, ceea ce n-o încânta pe Cornelia; acum, se pare - şi din tocmai această cauză - tinerii soţi (în pofida unei iubiri aprinse şi sincere) s-au certa