Scriitorul Dan Lungu a fost dublu nominalizat la ediţia 2008 a Premiilor "Jean Monnet" din cadrul Festivalului "Litteratures Europeennes", eveniment ce va avea loc în localitatea franceză Cognac, în perioada 20-23 noiembrie, informează un comunicat al Editurii Polirom.
Dan Lungu este nominalizat la Premiul "Jean Monnet" pentru literatură europeană, alături de alţi nouă autori, şi la Premiul "Jean Monnet" pentru tinerii scriitori europeni, alături de alţi doi scriitori.
Selecţia lui la categoria tinerilor scriitori europeni se datorează traducerii în limba franceză a romanului "Sînt o babă comunistă!" (Je suis une vieille coco!), realizată de Laure Hinckel şi apărută la Paris, la Editura Jacqueline Chambon în februarie 2008.
Juriul Premiului "Jean Monnet" pentru literatură europeană, condus de scriitorul şi criticul Gerard de Cortanze, a dat publicităţii, pe 6 iunie, lista celor 10 autori europeni selectaţi anul acesta în competiţie. Membrii juriului sunt fie scriitori, fie critici sau jurnalişti ce reprezintă publicaţii prestigioase, precum "Le Soir", "Le Monde", "Le Monde des Livres" sau "Le Figaro litteraire".
Din juriu face parte şi dramaturgul român Virgil Tănase.
Dan Lungu este primul român care participă la această competiţie literară.
În competiţie se mai află Milena Agus - Italia, Sebastien Faulks - Marea Britanie, Susan Fletcher - Marea Britanie, Frode Grytten - Norvegia, Miljenko Jergovic - Bosnia, Friederike Mayröcker - Austria, Sergi Pamies - Spania, Daniele Sallenave - Franţa, Sandro Veronesi - Italia, ale căror cărţi au apărut la unele dintre cele mai importante edituri franceze, cum ar fi Flammarion, Gallimard şi Grasset.
Cel de-al doilea premiu la care este nominalizat Dan Lungu, Premiul "Jean Monnet" pentru tinerii autori europeni, a fost iniţiat în 2006. Scopul acestei competiţii este acela de a descope