Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: Meciul cu Olanda era, practic, al nostru

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 iunie 2008 ·

Preşedintele FRF a recunoscut că „Portocala mecanică“ le-a permis tricolorilor să atace, dar aceştia nu au ştiut să profite de oportunitate.

Delegaţia României care a fost prezentă la Euro 2008 s-a întors în ţară miercuri seară. Tricolorii, în frunte cu tehnicianul Victor Piţurcă, dar fără Adrian Mutu şi Cosmin Contra, au revenit la Bucureşti după ce au fost eliminaţi încă din faza grupelor, după 0-0 cu Franţa, 1-1 cu Italia şi 0-2 cu Olanda.

Lotul naţionalei a sosit în România pe Aeroportul „Henri Coandă“, în jurul orei 19.30, primul jucător care a ieşit din aeroport fiind Cristi Chivu, care era însoţit de logodnica sa, Adelina Elisei. Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a ieşit din aeroport printre ultimii, dar a refuzat dialogul cu presa, la fel procedând şi elevii săi.

„Olandezii ne-au permis să atacăm“

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a discutat cu ziariştii care au întâmpinat delegaţia tricoloră pe Aeroportul „Henri Coandă“, exprimându-şi dezamăgirea că trupa lui Piţurcă nu a reuşit să se califice în sferturile de finală ale Euro 2008, deşi îi stătea în putere să treacă de Olanda în ultima partidă din Grupa C. Boss-ul FRF a recunoscut că „Portocala mecanică“ le-a permis tricolorilor să atace, aceştia neştiind însă să profite de oportunităţile ivite.

„E trist că nu am reuşit mai mult şi că nu ne-am calificat, pentru că puteam evolua contra Spaniei. E posibil ca jucătorii să fi suferit un şoc psihologic la pauză, atunci când au aflat rezultatul din meciul Italia - Franţa. Părerea mea este că totul s-a jucat în partida cu Italia pentru că, dacă băteam, aveam două şanse din trei. Partida cu Italia ne-a pus capac. Suporterii au fost extraordinari, iar când au cântat imnul ţi se furnica pielea pe tine. Meciul cu Olanda era, practic, al nostru, era clar că ne trebuie victoria. Adversarul ne-a permis să ata

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°