Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Adăpost nuclear pentru ouăle lui Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 iunie 2008 ·

Mircea Marian: "Care trebuie să fi fost starea psihică a fostului premier atunci când a decis să-şi doteze casele cu buncăre înfoliate în cupru?"

Acum înţelegem cu toţii de ce nu a dorit Adrian Năstase să permită percheziţia imobilului său din strada Zambaccian: nu voia ca procurorii să-i polueze buncărul de la subsol sau să-i murdărească piscina de la etajul patru.

Mă întreb: care trebuie să fie starea psihică a unui premier care, în anul de graţie 2003, îşi construieşte un adăpost nuclear asigurat cu o uşă masivă de oţel şi acoperă toţi pereţii, inclusiv podeaua şi tavanul, cu folie de cupru, care să-l ferească de radiaţii? Şi vila de la Cornu avea la subsol un buncăr asemănător, „securizat electromagnetic“, probabil pentru a proteja ouăle găinilor lui Năstase de bomba americană, rusească sau iraniană. Omul trăia în epoca războiului rece, când americanii, îngroziţi de apocalipsa nucleară, îşi dotau casele cu adăposturi antiatomice.

Dincolo de glumă, referatul prin care DNA cere dreptul de a începe urmărirea penală împotriva lui Adrian Năstase ar merita repovestit în manualele de istorie, pentru că este o lecţie despre faptele conducătorilor pe care i-a avut România după 1990. Aproape la fel ca şi în dosarul lui Miron Mitrea, DNA arată cum şi-a construit Adrian Năstase mega-apartamentul din strada Zambaccian, utilizând serviciile unor subalterni pe linie guvernamentală sau ale unor firme care, ulterior, au beneficiat de contracte plătite cu bani publici. Printre intermediarii de care familia Năstase s-a folosit - Ion Alexandru Ţiriac, celebrul fiu al omului de afaceri Ion Ţiriac. Unele lucrări nu erau evidenţiate în registrele contabile, iar altele apăreau ca fiind facturate, deşi familia Năstase nu plătise efectiv niciun leu. „Bani aici vei lua cu dificultate“, mărturiseşte că i-ar fi spus un arhitect italian care a proiectat im

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 48 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°