Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privind harta alegerilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 21 iunie 2008 ·

Avem acum situatia clara a invingatorilor in alegeri la nivelul primariilor. sef al executivului local, primarul – cuvant derivat de la "primarius", cel dintai dintre egali, principalul cetatean al comunitatii – ramane, orice s-ar spune, un cap ierarhic. Multe decizii tin de el, oricat de limitata i-ar fi puterea de catre autoritatile de deasupra, guvernamentale, de cele din josul lui (consilierii locali) si de altele, de tipul prefectului. Functia de primar are o vechime considerabila in Europa si pe teritoriul romanesc, fiind mai veche printre vlahi decat insasi intemeierea statala din vremurile medievale.

Din acest punct de vedere, situatia din resedintele de judet, acum, dupa al doilea tur al alegerilor, prezinta particularitati interesante, a caror trecere in revista nu este, poate, indiferenta. Ceea ce se observa, astfel, dintru inceput, dincolo de performanta de detinator al celor mai multe municipii cu care se poate lauda PD-L, este ca multe dintre acestea sunt primarii de mare vechime si prestigiu istoric. Cu exceptia Bucurestiului, ajuns pe mana unui independent (autentic sau nu), a Iasilor – unde la Palatul Municipal s-a instalat un membru al PSD – si a Sibiului, unde a fost reales Johannis, celelalte resedinte domnesti, capitale ori orase cu un mare rol in viata de stat romaneasca din trecut apartin unor membri ai acestui partid. In Severinul care, conform Letopisetului cantacuzinesc, a fost o prima resedinta a "banovetilor" ce urmau sa intemeieze Tara Romaneasca, alesul din cel de-al doilea tur apartine partidului lui Boc (Gheorghe Constantin, 64,69%). La fel si la Targoviste, resedinta domneasca a Basarabilor (Gabriel Boriga, primul tur, 60,2%).

In capitala Olteniei, la Craiova, Antonie Solomon a obtinut 55,07% (primul tur). si in cetatea de scaun a Sucevei scorul de 72% (primul tur) l-a adus la conducerea orasului pe Ion L

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcţionarea TikTok în Statele Unite, prelungită a treia oară de Donald Trump

Adevarul acum 38 minute
Preşedintele american va extinde, pentru a treia oară, termenul limită până la care TikTok US trebuie să devină companie americană sau să iasă de pe piaţa americană.

A şasea noapte de confruntări între Israel şi Iran, după ce Trump cere capitularea Teheranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Iranul s-au atacat reciproc pentru a şasea noapte consecutivă, la câteva ore după apelul lui Donald Trump la „capitularea fără condiţii” a Teheranului, relatează AFP. Preşedintele american a asigurat, de asemenea, că ţara sa l-ar putea u

„Este înfricoșător”. Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran: „Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil”

Adevarul acum o ora
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran.

Cine este Ali Khamenei? Liderul suprem al Iranului, un adversar declarat al SUA şi al Israelului, şi-a marginalizat rivalii şi a zdrobit opoziţia populară. Viclenia şi Gărzile Revoluţionare i-au consolidat ascensiunea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Statele Unite cunosc unde se află liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, dar a adăugat că SUA nu îl vor ucide, „cel puţin deocamdată”, şi a cerut „capitularea necondiţionată” a Iranului.

Calendar-ortodox Trei sfinți mucenici sunt pomeniți astăzi, 18 iunie 2025

Ziua Constanta acum 17 minute
Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul au luat mucenicia în anul 73, în vremea persecuției împotriva creștinilor pornite de cezarul Adrian. Leontie a fost comandant roman in orasul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, afland ca Leontie este cres

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 9 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 11 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 2 ore
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 9 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Vremea

București
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

18°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°