Răzvan Exarhu:"E vizibilă credinţa că tot ceea ce este valoros trebuie să fie în primul rând foarte scump, trebuie să fie înzorzonat şi mare."
Libertate, te iubim, noi ca tine n-o să fim. Acum pare că libertatea costă mult şi că arată destul de urât, poate din cauza celofanului. A fost normal să treacă necomentat un moment care ar putea deveni în şcoală o lecţie subtilă despre înţelepciune şi graţie. La nunta de diamant, Regina Ana a primit un buchet din flori de mazăre, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu 60 de ani. Probabil că puţină lume îşi imaginează că mazărea poate înflori, cu atât mai puţin că florile ei ar merita să compună un buchet, mai ales un buchet regal.
Sună aproape ireal, pare o greşeală a unui ziarist grăbit, e de neimaginat apropierea firească între două simboluri atât de îndepărtate în ierarhiile contemporane ale importanţei. Există un slogan publicitar genial, pentru broscuţele VW, care nu ar fi avut niciun ecou în lumea noastră fudulă şi care funcţionează ca un pistol de start pentru o perspectivă inversată: Small is beautiful. E greu de construit o metaforă care să funcţioneze la fel de bine ca un buchet de flori de mazăre în mâinile unei regine. La prima vedere, e vorba despre un rafinament desăvârşit şi o simplitate precisă ca tăietura diamantului. Pare că cel mai greu lucru este să fie să faci vizibilă frumuseţea lucrurilor nebăgate în seamă, umile în aparenţă pentru cei pasionaţi de sclipici, tăcute şi copleşitoare în revelaţia puterii lor de a vrăji privirea atunci când sunt descoperite. Îţi mai trebuie şi o libertate uriaşă de a face alegerea pe care nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să şi-o imagineze, cu atât mai puţin să şi-o asume.
E fascinant exerciţiul de a culege ceva lipsit de importanţă şi valoare pentru ochii majorităţii şi de a-i descoperi perechea care îl face să strălucească aşa cum părea