» Revista Fortune a publicat recent o analiza care pledeaza pentru plasamente in marfuri, cel putin ca metoda de diversificare a unui portofoliu de investitii pe termen lung (15-25 de ani).
Materialul, foarte util mai ales pentru cei care vor sa investeasca la tinerete ca sa aiba bani la batranete, e in acelasi timp un bun exemplu despre cum se poate construi o strategie individuala de investitie folosind diferite categorii de plasamente (actiuni, obligatiuni, marfuri, imobiliare, monetare). Pledoaria pentru marfuri nu e intamplatoare: piata este, inca, in plin avant si multi se intreaba daca mai e sau nu loc de castiguri.
Brian O’Keefe, editor senior la revista Fortune, isi incepe pledoaria cu o pilda din industria materiilor prime. In 2001, scrie el, managerii gigantului miner Australian BHP Billiton au simtit ca in China cresterea economica ajunsese la o masa critica. Asa ca au cerut un studiu care sa cerceteze cum industrializarea rapida a tarii ar putea afecta pietele globale de cupru, carbune, minereu de fier si petrol, adica exact resursele pe care compania le extragea si le vindea pe piata.
"Rezultatele au fost revoltatoare, ca sa folosesc un cuvant potrivit", spunea acum cateva luni directorul financiar al BHP, Alex Vanselow. "Pur si simplu nu le-am dat crezare. Am zis ca ceva n-a fost in regula. Daca modelele noastre erau corecte, presiunea pe care China o aducea pe piata globala ar fi fost uriasa". Cu cat ajustau mai mult modelele, cu atat mai greu de crezut erau rezultatele cercetarii.
Cresterea rapida a venitului pe cap de locuitor, pe o piata cu peste un miliard de consumatori, era indiciul unui apetit masiv pentru materii prime. Cand cercetatorii au adaugat potentialul de crestere al Indiei – alt miliard de consumatori –, cifrele au devenit de-a dreptul extraordinare. Iar cand le-au comparat cu investitiile inad