Paradoxul referendumului ratat din Irlanda, prin care a fost blocata ratificarea Tratatului de la Lisabona, este ca, daca ar fi dorit sa paraseasca Uniunea, irlandezii trebuiau in primul rand sa aprobe acel document. Tratatul defineste un mecanism legal prin care tarile membre pot parasi UE. In conditiile de fata, o tara membra nu dispune de nici o formula de divort. Respingand tratatul, Irlanda se regaseste astfel prinsa in UE ca o gaza in chihlimbar, impiedicandu-le in acelasi timp pe celelalte tari sa se doteze cu un simulacru de constitutie. Respingerea Tratatului de catre Irlanda a dus la o situatie in care practic toata lumea are cate ceva de pierdut. Printre cei mai dezamagiti se numara, fara indoiala, presedintia slovena a UE. Premierul sloven Janez Jansa spera ca prima presedintie a Uniunii detinuta de o tara fosta comunista sa se incheie altfel decat printr-un esec. Un alt mare dezamagit este si noul premier irlandez, Brian Cowen, caruia ceilalti 26 de lideri i-au cerut sa explice de ce votul irlandez s-a incheiat intr-un mod atat de catastrofal. Tot asa, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, isi vede spulberate sperantele de a putea distribui, in timpul presedintiei franceze, principalele posturi prevazute in Tratat.
A pierdut insa foarte mult si Parlamentul European (reunit toata saptamana la Strasbourg, departe de Bruxelles): prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European, care deocamdata ramane singura institutie a UE ai carei membri sunt alesi in mod democratic de catre cetateni, si-ar fi vazut sporite puterile si atributiile, ceea ce l-ar fi facut sa devina un adevarat for legislativ. De altfel, tarile candidate, Croatia si Turcia, precum si celelalte tari din Balcanii de Vest care sperau sa obtina statutul de candidat vad acum indepartandu-se perspectiva primirii lor in UE. Pana si imaginea Comisiei Europene si a tehnocratilor
