Localnicii din Glina n-au avut timp sa rasufle usurati dupa ce liderul lumii interlope a fost umflat, pentru ca a doua zi acesta a fost pus in libertate. De atunci, legea tacerii s-a instalat peste intreaga comuna, de la Glina pana la Catelu, satul in care a copilarit Sile si in care are, de ceva vreme, o vila protejata de doua porti gigantice. Vasile Fierbantu – numele real al interlopului – este un nume care nu spune nimic. Lumea il stie ca "Pietroi" pentru ca a fost crescut mai mult de bunicii dinspre mama, iar familia lor de bulgari din Salajan se numea asa. Familia personajului controversat a fost alungata de comunisti in anii ’80, cand i s-a daramat casa si a fost mutata pe strada Viilor din satul Catelu. Considerati oameni la locul lor de catre vecini, membrii familiei Pietroi si Fierbantu s-au ocupat de gradinarit si de cresterea animalelor, dar, potrivit unor surse neoficiale, baiatul a fost o problema de la inceput. Gurile rele sustin ca ar fi fost la scoala speciala cunoscuta pe vremuri drept scoala de corectie.
Localnicii nu vorbesc despre Sile Pietroi. "Nu ma doare capul? De ce vreti sa ma doara? Imi este frica. si nici nu am voie sa vorbesc", ne-a spus o ruda a sa, care s-a grabit sa intre dupa un gard imens.
Tematoare, lumea din Glina iti sugereaza sa nu te duci acasa la Sile Pietroi, pentru ca toti membrii familiei sunt nervosi pentru ce s-a scris in ziare. Casa interlopului este pe strada Viilor, unde pe o ulita stramta ca un gang de puscarie te blochezi la vederea a doua randuri de porti masive din fier. Ieri insa primul rand era la pamant, cativa muncitori se chinuiau sa-l repare, iar al doilea statea deschis. Pe stanga, inainte de a intra in curtea imensa a lui Vasile Fierbantu, o batranica de aproape 80 de ani se repede la masina. "Ati venit? Bine ca v-ati intors!", a spus bunica lui Sile, care nu observase cine se afla in